sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăLocal BTAccident provocat de un polițist băut

Accident provocat de un polițist băut

Un angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoșani a provocat un accident cu victime, după ce s-a urcat băut la volan. Agentul șef, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Botoşani, conducea, miercuri seara, un autoturism Volkswagen pe Calea Naţională. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului şi s-a izbit în scuarul ce desparte cele două sensuri de deplasare.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto.

Bărbatul a fost verificat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1, 18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Bărbatul este poliţist în cadrul IPJ Botoşani. În momentul producerii accidentului se afla în timpul liber, cu autoturismul personal. “Conducerea inspectoratului a dispus declanşarea cercetării disciplinare prin intermediul Biroului Control Intern”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
23.9 °
22.6 °
46 %
2kmh
49 %
S
26 °
D
31 °
lun
36 °
mar
36 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...