marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTDebut de an şcolar fără festivităţi

Debut de an şcolar fără festivităţi

Zeci de mii de elevi botoşăneni au revenit astăzi, 14 septembrie, în şcoli, după o pauză de câteva luni impusă de pandemia de coronavirus. Prima zi a anului an şcolar a fost diferită prin aceea că nu au mai fost organizate festivităţile de deschidere în cadrul cărora erau oficiate şi slujbele de binecuvântare a elevilor, profesorilor şi părinţilor. Spre deosebire de alţi ani, foarte puţini au fost elevii şi părinţii care au mers la şcoală cu flori. Cu emoţii şi multe griji, mulţi părinţi şi-au însoţit copiii, însă doar până în faţa şcolilor.

În majoritatea unităţilor, prima zi de şcoală a însemnat primirea manualelor, prezentarea regulilor noi după care se vor derula orele, alte discuţii şi măsuri organizatorice. De regulă, elevii au stat în şcoli doar două – trei ore, urmând ca de astăzi, 15 septembrie să înceapă programul normal. În 26 unităţi de învăţământ, elevii vor veni la şcoală prin rotaţie deoarece acolo nu există spaţiu suficient pentru a asigura activitatea cu efective restrânse de elevi.

„După cum spun hârtiile, copiii ar trebui să fie roboţi”

Spre deosebire de părinţi, elevii, în special liceenii, s-au dovedit a fi mult mai relaxaţi. Astfel, dacă în incinta unităţilor de învăţământ s-au păstrat regulile de distanţare fizică, în faţa şcolilor sau pe drumul spre casă elevii au mers în grupuri. Şi îmbrăţişările au fost la ordinea zilei, explicabile în condiţiile în care mulţi elevi nu s-au văzut de câteva luni.

Şi cadrele didactice au emoţii în privinţa comportamentului elevilor.

Pe noi ne interesează sănătatea copiilor şi am făcut tot ceea ce a fost omeneşte posibil să asigurăm toate condiţiile în şcoală. În liceu sunt respectate regulile, dar ce se întâmplă după ce elevii ies de la ore? Am exemplu de la pregătirea examenelor naţionale. Elevii noştri veneau pe rând, stăteau în bănci, însă după ce ieşeau din şcoală stăteau toţi grupaţi în parc. Nu avem control asupra a ceea ce fac elevii după ce pleacă de la cursuri, inclusiv în familie”, a declarat Ioan Huncă, directorul Liceului cu Program Sportiv.

La acest liceu se aplică scenariul verde, activitatea fiind organizat în două schimburi. Potrivi oficialului, în numele descentralizării, toată responsabilitatea revine conducerilor de şcoli şi întregului personal din aceste unităţi. „Atâtea hârtii care vin şi se contrazic de la o zi la alta, dacă ne luăm după ele nu mai facem nimic. Ştim regulile principale, să se spele pe mâini, să aibă mască, să fie distanţare. Suntem conştienţi că nu poate fi totul perfect. După cum spun hârtiile, copiii ar trebui să fie roboţi”, a mai spus Ioan Huncă.

În două schimburi vor învăţa şi elevii Liceului Todireni. Astăzi, copiii au venit la şcoală, au primit manualele, pliantul cu orarul, cu structura anului scolar, dar şi sfaturi impuse de actualul context epidemiologic.

Am stabilit regulile clasei, chiar şi recomandări pentru pachetul cu gustarea zilnică. Cât este vremea frumoasă ne gândim să mănânce afară la o anumita pauză. Unii părinţi au emoţii şi nu ştiu dacă toţi copiii vor putea rezista cu masca pe faţă atâtea ore. Este însă important că am început şcoala şi sperăm să nu avem probleme”, a declarat directorul ajunct Carmen Maria Hemen.

dav
sdr

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...