joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTGabriel Hârtie - "Școala înseamnă comunicare, colaborare, empatie, evoluție"

Gabriel Hârtie – „Școala înseamnă comunicare, colaborare, empatie, evoluție”

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a transmis un mesaj cu ocazia deschiderii anului școlar 2020-2021. În debutul acestui an şcolar atipic, lipsit de festivităţile de deschidere, oficialul s-a adresat elevilor, părinţilor şi angajaţilor din sistemul educaţional botoşănean.

Dragi elevi, distinși părinți, stimați colegi,

Întotdeauna școala a fost un loc al emoțiilor. Sunt emoțiile noastre, ale tuturor. Fie pornite din bucuria unei revederi, fie în așteptarea unor rezultate bune în anul ce urmează. Educatori, învățători, profesori, copii, părinți, am pornit împreună  pe un drum, la capătul căruia împreună vom ajunge.

Astăzi, se va spune că școala nu mai este la fel. Se va  vorbi despre generații sacrificate, despre teamă și despre pierderea calității actului didactic. Va fi, cu certitudine, un an școlar atipic, greu de înțeles, dificil pentru toți.

Dar nu trebuie să ne pierdem încrederea, școala și-a schimbat doar veșmintele, spiritul i-a rămas nealterat.

Dragi părinți, avem nevoie mai mult ca oricând de dumneavoastră, de a ne fi parteneri, facem apel la înțelegere, comunicare, toleranță, capacitate de adaptare.

Dragi elevi, școala este un mediu sigur, dacă vom reuși să respectăm cu toții măsurile recomandate (distanțare fizică, purtarea măștii, igienizare a mâinilor).

Dragi profesori, am încredere că vom reuși să trecem peste toate aceste dificultăți, întrucât avem datoria de a le oferi copiilor noștri o stare de bine într-o școală prietenoasă, sigură, care să-i ajute să își găsească drumul cel mai bun în viață.

Școala înseamnă comunicare, colaborare, empatie, evoluție.

Fiindcă, indiferent de vremuri, cu reguli mai mult sau mai puțin ușor de înțeles sau de respectat,  întotdeauna școala am fost noi: copiii, părinții, bunicii și cadrele didactice. Am simțit împreună, am râs și am oftat împreună, am muncit și am făcut sacrificii împreună pentru a oferi acestei țări cel mai bun viitor posibil.

Noi nu intrăm în <linia întâi> pe 14 septembrie. Noi am fost mereu în linia întâi!

Succes în noul an școlar tuturor și nu uitați că sufletul și mintea nu vor purta niciodată mască!”, a transmis Gabriel Hârtie.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...