marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTAproape în comă alcoolică oprit după o urmărire ca în filme în...

Aproape în comă alcoolică oprit după o urmărire ca în filme în trafic

Scene desprinse din filme au avut loc joi dimineaţă pe străzile din Botoşani. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti abia după ce a fost înconjurat de mai multe autospeciale de poliţie şi somat de aceştia să se oprească.

Totul s-a petrecut pe Calea Naţională, când un autoturism a fost acroşat de un Volkswagen, care apoi şi-a continuat drumul. Cele două maşini erau în mişcare, în trafic, iar şoferul cu maşina avariată a pornit în urmărirea celui vinovat. În acelaşi timp, acesta a sunat la 112, cerând ajutorul Poliţiei. La scurt timp, o autospecială a Poliţiei a interceptat maşina reclamată în trafic, însă şoferul acesteia a încercat să fugă.

Între timp, însă, mai multe autospeciale de poliţie au ajuns în zonă şi au blocat autoturismul Volkswagen care încerca să fugă. Poliţiştii l-au scos din maşină pe şofer şi au înţeles şi de ce acesta încerca să părăsească locul faptei cât mai repede. „În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
25.6 ° C
25.6 °
19.6 °
44 %
1.8kmh
64 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...