spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTConstructori găsiți pentru două mici drumuri județene

Constructori găsiți pentru două mici drumuri județene

Două mici sectoare de drum județean care trebuiau modernizate încă de acum doi ani prin celebrul Program Național de Dezvoltarea Locală (PNDL) au reușit, în sfârșit să-și găsească constructori. Este vorba de Cornell’s Floor, care a câștigat „modernizare DJ 293, Coțușca – Ghireni – DN 24C”, adică 6,65 kilometri, și de Vulturi (n.r. – Try Betoane), care se va ocupa de „modernizare DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni”, lung de 2,5 kilometri.

Povestea lor începe în 2018, când după ce rezultatele licitațiilor au fost întoarse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CSCN), firma dată apoi câștigătoare, Tehnic Asist, a intrat în insolvență și a abandonat lucrările. Ulterior, cele două sectoare de drum au fost scoase din nou la licitație. Pentru drumul Coţuşca – Ghireni – DN 24C a fost depusă o ofertă din partea Conrec, care era mai mare decât suma oferită de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP), în timp ce pentru Dimăcheni – Corlăteni nu a fost nicio ofertă. În aceste condiții licitațiile au fost anulate și cele două sectoare de drum și au fost a treia oară la licitație după majorarea devizelor de către consilierii județeni, cu aproximativ 1,5 milioane de euro.

Câte trei oferte depuse la licitaţie 

La licitație au fost depuse câte trei oferte pentru fiecare din cele două sectoare de drum și, deși în procedură simplificată, aceasta s-a prelungit din cauza contestațiilor. Comisia de licitație din cadrul DJDP a dat câștigătoare pentru modernizarea drumului Coţuşca – Ghireni – DN 24C asocierea dintre Construct Com, firmă controlată mai nou de Liviu Conțac, și Cornell’s Floor, doar că aceasta a fost contestată de către Conrec. CNSC a dat dreptate comisiei de achiziții din cadrul DJDP, dar Conrec a făcut recurs la Curtea de Apel Suceava, dar nu a avut nici aici succes. Astfel, DJDP a semnat contractul cu asocierea Construct Com – Cornell’s Floor

O situație încâlcită a fost și în cazul celor 2,5 kilometri din DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni, de data aceasta asocierea condusă de Cornell’s Floor fiind cea care a contestat câștigătorul, asocierea condusă de Vulturi (n.r. – Try Betoane). În această speță, CNSC a dat câștig de cauză contestatarilor și a cerut reluarea evaluării ofertelor depuse la dosar. Și a doua oară tot Vulturi a fost declarată câştigătoare, iar DJDP urmează să semneze contractul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
55 %
2.4kmh
61 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...