joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTCJ-ul s-a reunit în ultima ședință din acest mandat

CJ-ul s-a reunit în ultima ședință din acest mandat

Astăzi a avut loc ultima ședință ordinară a actualului Consiliu Județean (CJ) Botoșani sub conducerea vicepreședintelui CJ Dorin Birta, Costică Macaleți fiind plecat într-o delegație, iar celălalt vicepreședinte CJ, Liviu Toma, este în concediu, fiind angrenat în campania electorală pentru alegerile locale. De altfel și prezența a fost la limită, doar 25 de consilieri luând parte la ședința care a avut pe ordinea de zi numai opt proiecte.

Ca toate din ultima jumătate de an și ședința de astăzi a fost organizată în regim telefonic.

În timpul lucrărilor s-au consemnat trei intervenții, două ale consilierilor liberali și una social-democrată.

„Îmi închei astăzi mandatul de consilier județean cu un sentiment de mâhnire și dezamăgire pentru cei patru ani pierduți pentru botoșăneni, dar în același timp cu speranța și încrederea că viitorii patru vor face diferența”, a postat, pe pagina sa de Facebook, Mirela Saucă.

Consilierul liberal Rodica Abăcioaie le-a reamintit colegilor că de-a lungul celor patru ani a făcut numeroase interpelări, în special pentru rezolvarea problemei apei în Flămânzi, iar social-democratul Sergiu Marian s-a arătat dezamăgit de faptul că CJ-ul nu a fost în stare să achiziționeze aparatură care să-i permită organizarea acestor ședințe în regim de videoconferință.

Trebuie spus că, așa cum arată listele de consilieri județeni, după ce vor avea loc „retragerile” vedetelor, foarte puțini din cei care și-au terminat astăzi mandatul vor mai prinde unul nou. Este vorba de: Dorin Birta (loc 4 – PSD), Constantin-Neculai Pătrăuceanu (loc 7 – PSD), Cristina Breșug (loc 9 -PSD), Cătălin Cristian Olaru (loc 13 – PSD), Sergiu Marian (loc 15 – PSD), Liviu Toma (loc 2 – Pro România), pe partea stângă și de liberalii: Rodica Abăcioaei (loc 6), Valerian Andrieș (loc 7), Ionuț Gireadă (loc 11) și Mirela Saucă (loc 12).

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...