spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTFermierii pot solicita sprijin financiar pentru atenuarea pierderilor suferite din cauza pandemiei

Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru atenuarea pierderilor suferite din cauza pandemiei

Trei noi scheme de sprijin acordate fermierilor afectaţi de criza Covid-19 au fost lansate de guvernanți.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la data de 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Cele trei noi scheme de sprijin se aplică în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza Covid-19 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine şi/sau caprine, dar şi în sectorul vegetal – legume-fructe şi cartofi.

Potenţialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepţional sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, şi/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza Covid-19.

Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, precum şi sectoarelor legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.

Depunerea solicitărilor se va face începând cu data de 25 septembrie 2020 şi pe 23 octombrie 2020.

Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 de milioane de euro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...