joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTPușcărie și concediere pentru jandarmi acuzați de bătaie

Pușcărie și concediere pentru jandarmi acuzați de bătaie

♦Doi jandarmi botoșăneni au fost condamnați la închisoare și riscă destituirea după ce ar fi bătut cu sălbăticie un tânăr

Decizie șoc a Tribunalului Militar Iași în cazul a doi subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani acuzați de purtare abuzivă, după ce l-au lovit pe un tânăr din municipiul Botoșani. În urma unui proces început în decembrie 2019, plutonierii Bogdan Ciotir și Ciprian Sapariuc au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu executare. Alți trei jandarmi, Lorin Iulian Covatariu, Ioan Asăvoaei și Dragoș Uță, acuzați de complicitate la purtare abuzivă, au fost condamnați la închisoare cu suspendare sub supraveghere, pedepsele dictate de magistrații militari fiind cuprinse între un an și un an și șase luni de închisoare. În schimb, unul dintre subofițeri, care a fost inculpat și pentru fals intelectual, a scăpat de această acuzație după ce completul de judecată a dispus achitarea.

Sancţiuni complementare dispuse de instanţă

Totodată, instanța militară a dispus aplicarea unor sancțiuni complementare, respectiv interzicerea dreptului de a mai dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dar și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care aceștia s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Potrivit deciziei, cei doi subofițeri trimiși la închisoare, în solidar cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, vor trebui să-i plătească tânărului lovit daune morale în valoare de 4.000 de lei. Pronunțată miercuri, pe 23 septembrie a.c., sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Militară. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, jandarmii vor beneficia de prezumția de nevinovăție.

Colonelul Dobrin Cristian Onofrei, șeful IJJ Botoșani, spune că a luat act de decizia instanței de judecată și se va consulta cu juriștii unității pentru a stabili modul în care se va proceda. „Regretăm cele întâmplate, iar acest lucru este fără precedent în istoria unității. Însă, hotărârea este supusă apelului. În acest moment, subofițerii sunt puși la dispoziție și execută alte misiuni. Cred că inclusiv ei vor vor face uz de dreptul de a contestat decizia instanței, iar dacă vor dovedi că sunt nevinovați, atunci să li se recunoască acest drept. Iar dacă vor fi găsiți vinovați, atunci vor suporta consecințele legale”, a spus colonelul Dobrin Cristian Onofrei, inspector șef în cadrul IJJ Botoșani.

„Au venit, m-au încătuşat şi m-au băgat în dubă”

Cei cinci subofițeri au fost trimiși în judecată la sfârșitul anului trecut, după un incident petrecut în vara lui 2018. „S-a reținut că în data de 3 iunie 2018, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au agresat persoana vătămată T.D.O., cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 3-4 zile de îngrijiri medicale”, a precizat pentru „Monitorul de Botoșani” Gheorghe Prelipcean, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași. Incidentul de la care a pornit totul s-a petrecut chiar în municipiul Botoșani, când un tânăr de 34 de ani a avut o altercație verbală cu vânzătoarea de la un fast-food aflat în apropierea intersecției bulevardelor Primăverii și George Enescu. Aceasta a chemat jandarmii care l-au încătușat și l-au dus la secție. Pe drum, în timp ce se afla în duba jandarmeriei, botoșăneanul ar fi fost lovit.

„Au venit, m-au încătușat și m-au băgat în dubă. În drum spre secție unul stătea cu piciorul pe capul meu și altul mă lovea repetat cu bastonul. În mașină am fost bătut și la secție amendat cu 500 de lei, după care am luat maxi taxi spre casă”, a povestit atunci victima agresiunii Dragoș Ovidiu Trofin. Că nu au fost o invenție au dovedit-o urmele rămase pe trupul botoșăneanului, vânătăile fiind vizibile și după câteva zile de la agresiune. „Poate am ridicat puțin tonul, când i-am spus vânzătoarei că nu are niciun motiv să refuze să mă servească, dar nu înțeleg de ce jandarmii au fost atât de violenți cu mine”, a spus atunci Dragoș Ovidiu Trofin.

Precizări făcute de reprezentanţii IJJ

Ulterior, după ce cazul a fost făcut public, reprezentanții IJJ au venit cu o serie de precizări. „La data respectivă, în jurul orelor 15.00, un echipaj de jandarmi s-a deplasat, în urma unui apel telefonic, la un local tip fast-food de pe Bulevardul George Enescu, în apropierea intersecției cu strada Primăverii, unde se sesiza faptul că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice aduce injurii personalului de serviciu și dezlipește afișele lipite pe geamuri. Sesizarea s-a confirmat, jandarmii identificând un bărbat aflat în stare de ebrietate, care discuta cu personalul de serviciu.

Deoarece a opus rezistență în momentul conducerii la autospeciala de serviciu pentru stabilirea identității, bărbatul a fost încătușat și transportat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde a fost sancționat contravențional cu suma de 500 de lei, după care i s-a permis să plece. Menționăm faptul că, din momentul interceptării și până când a plecat de la sediul inspectoratului, bărbatul nu a fost agresat în niciun fel de echipajul de jandarmi. Jandarmii au observat pe gâtul bărbatului o excoriație, anterioară momentului intervenției în urma apelului telefonic”, se arăta în punctul de vedere al IJJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...