vineri, octombrie 24, 2025
AcasăLocal BTTeribilist anchetat penal, după o plimbare cu mașina

Teribilist anchetat penal, după o plimbare cu mașina

Un tânăr de 24 de ani, din satul Brehuiești, comuna Vlădeni, a fost surprins la volanul unui autoturism, deși nu avea permis de conducere. Tânărul a fost reperat joi, 24 septembrie a.c., de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vlădeni, care l-au oprit pentru control.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Teribilistul s-a ales cu un dosar penal și urmează să fie cercetat pentru conducere fără permis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.5 ° C
11.6 °
9.4 °
92 %
3.3kmh
9 %
vin
20 °
S
14 °
D
17 °
lun
12 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...