joi, noiembrie 13, 2025
AcasăLocal BT30 septembrie, termenul limită pentru notificările de restructurare a datoriilor

30 septembrie, termenul limită pentru notificările de restructurare a datoriilor

Doar câteva zile mai sunt pentru depunerea notificărilor la finanțe din partea celor care doresc să beneficieze de restructurarea obligațiilor bugetare restante. Înscrisurile se pot depune până la 30 septembrie și sunt necesare pentru a comunica finanțiștilor că debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice, se află în dificultate financiară, riscând chiar intrarea în insolvență și că doresc o reconsiderare a obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 iulie și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii.

Prin obligații bugetare se înțelege obligația de plată a oricăror sume care se cuvin bugetului general consolidat și/sau bugetelor autorităților publice centrale și locale, individualizată în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidența organului fiscal central, în vederea recuperării. Restructurarea obligațiilor bugetare se aplică și pentru obligațiile bugetare principale și accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum și pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale.

”Detalii ale procedurii sunt cuprinse în Cap.I din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019  privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare și trebuie precizat că, după termenul de 30 septembrie, contribuabilii sunt decăzuți din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare.”, se arată într-un comunicat de presă al Administrațieii Județene a Finanțelor Publice Botoșani.

După transmiterea notificărilor, contribuabilii care își mențin intenția de a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, pot depune cereri în acest sens până la data de 31 decembrie, dată până la care trebuie să se adreseze unui expert independent, în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5.7 ° C
7.7 °
5 °
95 %
0.9kmh
52 %
J
11 °
vin
14 °
S
14 °
D
9 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi o ambulanță de tip nou, pentru pacienții mai anemici.

EDITORIAL

Din capul locului vă avertizez că voi folosi în rândurile de față cuvinte grele și dure. De ce? Simplu! Am observat că românul, cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...