Cinci dosare penale după incidentele din ziua alegerilor

0

În cursul zilei de ieri, 27 septembrie 2020, până la ora 21, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a înregistrat 30 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, toate fiind verificate cu celeritate de către polițiști.

„În urma verificărilor, 11 cazuri s-au confirmat, 17 dintre faptele sesizate nu s-au confirmat, iar în opt cazuri, forțele MAI au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 19.000 de lei, atât pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, cât și pentru nerespectarea legii privind alegerea autorităților administrației publice locale. Precizăm faptul că două dintre contravenții au fost constatate în mod direct de către efectivele de ordine publică aflate în teren”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Amendat după ce a pozat buletinele de vot

De exemplu, un tânăr de 32 de ani, din localitatea Corni, în timp ce se afla în cabina de votare a fotografiat buletinele de vot, fiind surprins de către președintele secției, care a sesizat forțele de ordine. Tânărul s-a ales cu o amendă de 600 de lei.

În cinci dintre cazurile confirmate au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, fraudă la vot, fals si uz de fals, nerespectarea regimului de vot și lovire sau alte violențe. În unul dintre aceste cazuri a fost implicat un tânăr de 27 de ani, din comuna Santa Mare și care, în timp ce se afla în drumul public, ar fi fost lovit de către un consătean de 40 de ani, pe fondul unui conflict spontan izbucnit în urma unor neînțelegeri privind persoana pe care ar susține-o la alegerile locale. În cauză s-a deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Imediat după închiderea urnelor și a secțiilor de votare, forțele de ordine au asigurat securitatea transportului materialelor și a dosarelor întocmite de birourile electorale către Biroul Electoral Județean.

„Structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au acționat, potrivit competenței, pentru buna derulare a procesului electoral și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în toate localitățile din județul Botoșani. La nivelul județului Botoșani, procesul electoral s-a încheiat fără a fi înregistrate evenimente deosebite. Le mulțumim cetățenilor care, în timpul procesului electoral, au dat dovadă de responsabilitate și au înțeles să respecte legislația în vigoare”, a adăugat Delia Nenișcu.

+5 -1
se încarcă...