Istorii vechi din Botoșani – Sate din ocol ajunse proprietate particulară (Curtești)

0

Unul dintre primele sate din ocolul Botoşanilor dăruite de domni unui particular este cel al Curteştilor. Iorgu Iordan a oferit trei posibile explicaţii ale toponimului, cea mai credibilă fiind cea care originează topicul din arhaicul curt(u), adică scurt, fiind probabil o poreclă, devenită nume, cum s-a întâmplat în nenumărate alte cazuri, din nume de persoană ajungând a deveni nume al aşezării stăpânite de respectiva persoană (alte variante erau fie din qurt = lup, fie din germanul kurt, din care derivă şi forma Konrad). Prin secolul XVIII sunt menţionaţi, în ţinutul Dorohoi, mai mulţi membri ai familiei de mazili Curt.

Credem că acestor explicaţii li se poate adăuga o a patra, conform căreia toponimul derivă din apelativul Curtescul, dat acelei persoane de la curtea domnească (probabil din Botoşani) căreia unul din domnii Ţării Moldovei îi va fi dat acest loc, din ocolul târgului, lui şi urmaşilor săi, pentru credinţă şi ajutor.

Prima menţiune documentară a satului este din 22 mai 1627, când Miron Barnovschi voievod îi dă şi îi întăreşte comisului Duca, pentru că slujise cu dreptate şi credinţă răposaţilor domni de dinainte, dar şi celui care făcea dania, „un sat anume Curteştii supt bucovină, împotriva târgului Botoşănilor”, pentru „dreaptă şi credincioasă slujbă ce au slujit în zâlele Radului v<oie>vod şi la Şahan Cheri soltan (Şahin Ghirai, n.ns.), când au robit tătarii Ţara Româniască şi au vrut ca să robască şi ţara noastră, şi în zâlele domniei meli, când […] şi au venit hanul cu multă mulţâme de tătari din Ţara Leşască, cu mâniia asupra Radului v<oie>vod şi au vrut ca să prădi toată ţara noastră, iar el iarăşi au slujit domniei meli şi ţării noastre”.

Un an mai târziu, la 17 mai 1628, Agopşea, fiul lui Bogdan armeanul din Botoşani, se plânge lui Miron Barnovschi voievod că iazul său, din hotarul Botoşanilor, pe care l-a avut danie tatăl lui de la Ieremia Movilă voievod, a fost „tras” de comisul Duca în hotarul Curteştilor. Efectuând cercetarea cuvenită, domnul hotărăşte că acel iaz, fiind în hotarul Botoşanilor, aparţine lui Agopşea.

Un ispisoc de la Vasile Lupu voievod, dat la 4 decembrie 1641, lui Apostol „vt<orii> com<i>s” şi soţiei sale, Alexandra, fiica vel comisului Duca, le întărea acestora ocina lor ce „li s-au venit zăstre, satul Curteştii, de la ocolul Botoşanilor”. Mai târziu, într-un izvod de zestre dat, la 15 aprilie 1652, de Zlata comisoaia, fiicei sale Nastasia şi fiului său Panhilie, se aminteau vite, vii, pluguri de boi, prisăci şi altele la Curteşti, ţinutul  Botoşani.

Cine era acest comis Duca, despre care referinţele date de N. Stoicescu sunt sumare (e menţionat documentul din 22 mai 1627, de danie către el a Curteştilor) şi parţial greşite, când se afirmă că n-ar fi avut urmaşi? După nume pare a fi grec, ceea ce nu trebuie să ne surprindă într-o Ţară a Moldovei în care numărul acestora, majoritatea dintre ei ţarigrădeni, crescuse constant începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Este posibil ca el să fi venit în Moldova în timpul primei domnii aici a lui Radu Mihnea (1616-1619), urmându-l pe acesta din Ţara Românească, în acest caz „răposaţii domni cărora le slujise cu credinţă putând fi Gaşpar Graţiani (1619-1620) şi Radu Mihnea. Că a fost alături de Radu Mihnea şi în Ţara Românească o arată acelaşi document din 22 mai 1627, în care este evocată „dreapta şi credincioasa slujbă ce au slujit în zâlele Radului v<oie>vod şi la Şahan Cheri soltan, când au robit tătarii Ţara Româniască” (prin vara lui 1623, n.ns.). Fragmentul citat ne relevă şi talente şi abilităţi deosebite ale acestui comis, ştiutor al limbii tătarilor, din moment ce în două rânduri a negociat, ca trimis al domnului, cu Şahin Ghirai, sultanul acestora, sau poate un fin cunoscător al obiceiurilor acestora şi folosit ca atare.

În acelaşi document, domnul întăreşte dreapta ocină şi danie şi miluire şi vislujenie (pentru merite), anume satul Curteşti, Ducăi comisul „şi feciorilor lui, nepoţilor şi strănepoţilor lui şi la tot neamul lui”. Că nu era o simplă formulă uzuală şi că la acea dată Duca avea măcar un copil o demonstrează actul din 4 decembrie 1641, menţionat deja, întăritor lui Apostol, comis al doilea şi soţiei sale, Alexandra, fata Ducăi ce-a fost comis, pe satul Curteşti, „ce li s-au venit zăstre”. În sfârşit, un alt document, de asemenea dintre cele menţionate de noi, o amintea la 1652 pe Zlata comisoaia (fără îndoială soţia comisului, probabil decedat încă înainte de 1641) şi alţi doi copii ai săi, Nastasia şi Panhilie, ajunşi la vârsta nubilităţii, din moment ce mama lor le făcuse izvod de zestre.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

+5 -0
se încarcă...