sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTBărbat în stare gravă după ce a căzut de pe casă (video)

Bărbat în stare gravă după ce a căzut de pe casă (video)

Un bărbat a ajuns la spital cu traumatisme grave după ce a încercat să îşi repare acoperişul casei.

Incidentul a avut loc în localitatea Orăşeni Deal, când bărbatul, în vârstă de 50 de ani, s-a urcat pe casă pentru a repara câteva porţiuni de acoperiş. La un moment dat, acesta a călcat greşit şi s-a dezechilibrat, căzând în gol. Bărbatul a căzut în picioare, suferind, însă, mai multe leziuni la nivelul oaselor gambelor.

Acesta a apelat serviciul 112, solicitând ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu medic al SMURD, care i-a acordat primul ajutor, după care l-a transportat la Urgenţe pentru mai multe investigaţii de specialitate. „Am fost solicitaţi pentru un pacient care a căzut de la înălţime, de la aproximativ cinci metri, de pe casă. Era policontuzionat, prezenta un traumatism important la nivelul membrelor inferioare. Stabil din punct de vedere hemodinamic. Va fi investigat în serviciul nostru şi ulterior internat în Spitalul Judeţean”, a precizat medicul Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...