spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPrins a doua oară în vamă cu țigări ascunse în camion

Prins a doua oară în vamă cu țigări ascunse în camion

Un cetățean ceh a fost prins pentru a doua oară, în decurs de un an, în tmp ce încerca să introducă ilegal în România țigări de contrabandă. În vârstă de 51 de ani, acesta s-a prezentat miercuri noapte în în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru a intra în țară, dinspre Republica Moldova, la volanul unui ansamblu de vehicule format din autocamion şi remorcă.

În baza profilului de risc și ca urmare a faptului că bărbatul a mai fost depistat încercând să introducă ilegal țigarete în România în decursul acestui an, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei și a mijlocului de transport.

„În urma controlului efectuat, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în capitonajul cabinei camionului, cantitatea totală de 3.000 de ţigarete (n.r. – 150 de pachete) de diferite mărci. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare totală de 730 de lei”, a arătat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Deoarece bărbatul a încercat să introducă în România produse accizabile de proveniență Republica Moldova, de două ori în decursul unui an fără a le declara organelor vamale, polițiștii de frontieră au întocmit pe numele acestuia un dosar penal.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...