marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTSesizări repetate pentru un beci inundat. Oficialii Nova Apaserv promit că vor...

Sesizări repetate pentru un beci inundat. Oficialii Nova Apaserv promit că vor rezolva problema (video)

O familie care are casa pe Calea Naţională, la numărul 157, nu poate folosi beciul din curte din cauză că acesta este plin cu apă. După o sesizare depusă la Nova Apaserv şi mai multe telefoane date la această societate, dar şi la ISU, soţii Turtoi au sunat la redacţia Monitorul de Botoşani.

Luna trecută, am observat că aveam apă în beci de aproximativ 20 de centimetri. Am fost cu o cerere la Nova Apaserv, am şi număr de înregistrare, le-am explicat că vine apă în beciul nostru, să controleze unde au conducta spartă şi să remedieze. Am aşteptat o săptămână, dar nu au venit. Apa a crescut între timp şi am sunat a pompieri să vină să scoată apa.  Ei mi-au spus <noi venim, dar dacă nu se remediază problema, apa va ajunge din nou în beci şi noi nu putem să venim zilnic la dumneavoastră>”, a declarat Mihaela Turtoi.

Ea a sunat din nou la Nova Apaserv, iar vinerea trecută au ajuns în zonă doi reprezentanţi ai societăţii. „Au controlat pe stradă cu nişte aparate şi au constatat că problema este la un canal, din stradă, în dreptul beciului meu. Au spus că trebuie sparte strada şi trotuarul”, a explicat Mihaela Turtoi.

Botoşăneanca a rămas cu constatarea celor doi muncitori şi cu apa în beci. „Am sunat din nou şi au trimis doi oameni şi au scos apa din beci, dar până a doua zi a venit din nou apa. Marţi au scos apa, iar miercuri dimineaţă am constatat că în beci este iarăşi apă. Cred că au fost trimişi ca să nu mai sun, să nu mai reclam”, a spus Mihaela Turtoi.

De la Nova Apaserv i s-a spus să aştepte că sunt mai multe avarii, însă astăzi la prânz apa era de un metru în beci. „Bine, dar la foc şi la inundaţii nu-i de aşteptat. Beciul e vechi, l-am folosit zeci de ani, dar mi-e teamă că nu o să-l mai pot folosi. Cărămida a stat atât timp în apă, am acolo rafturi metalice, murături. Conservele le-am dus în casă. Am apucat să scot afară şi cartofii, dar este bătaie de joc. Eu le solicit să-şi rezolve problema din reţea ca eu să-mi pot folosi beciul. Cineva mi-a spus să le cer daune, dar eu nu am bani să mă judec cu Nova Apasrv, eu vreau doar să se rezolve problema”, a concluzionat Mihaela Turtoi.

Romeo Obuf, director operaţional în cadrul Nova Apaserv, a explicat că problema din zonă nu este uşor de rezolvat. „În zonă avem conductă, dar nu se aude nimic pe conducta noastră că ar fi pierdere. Apa vine pe celulele din beton ale Romtelecom prin care trec cablurile. Deci apa poate să vină pe aceste celule chiar de la intersecţia  Petru Rareş – bulevard. Noi trebuie să facem săpături de sondare să vedem unde este problema. Mâine dimineaţă voi lua legătura cu colegii de detecţie pierderi să băgăm o cameră video pe celulele de la Romtelecom. Încercăm şi varianta asta”, a precizat oficialul. Romeo Obuf a dat asigurări că problema cu care se confruntă familia Turtoi va fi rezolvată.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
12.7 °
9.4 °
88 %
1.6kmh
34 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...