spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTSiropul și oțetul de trandafir, produse tradiționale de Botoșani (video)

Siropul și oțetul de trandafir, produse tradiționale de Botoșani (video)

Botoșaniul are de la sfârșitul săptămânii trecute două noi produse tradiționale atestate și nu sunt orice fel de produse, ci sunt obținute din trandafir. Este vorba de „Oțetul de trandafir” și „Siropul de trandafir” produse de Mihaela Rusu sub denumirea deja consacrată „Deliciile Mihaelei”.

Produse de nișă, acestea sunt obținute din trandafiri Rose de Rescht și Rosa damascena cultivați pe malul Prutului, mai exact în satul Iorga, din comuna Manoleasa. Cele două produse se adaugă „Dulceței de trandafir”, care avea atestatul obținut și întregesc alături de apa de trandafir și ceaiul din petale de trandafir portofoliul de produse al curajoasei antreprenoare. „Apa de trandafir am notificat-o ca «produs european». S-ar putea și ea atesta ca produs tradițional, pentru că am găsit mai multe dovezi despre existența ei în trecut decât pentru sirop, dar… Adevărul este că la noi apa de trandafir nu a fost un produs care să fi fost consumat, dar ca și producție a existat”, a declarat Mihaela Rusu. De asemenea, aceasta a mai precizat că pentru ceai a obținut atestat TÜV Austria prin care dovedește că trandafirii sunt cultivați ecologic.

Această nebunie frumoasă cu trandafirul a început în urmă cu șase ani, când Mihaela Rusu a decis să valorifice rețele bunicii dale și a înființat cultura pe 15 ari în satul Iorga (Manoleasa). Poate, la prima vedere pare ceva ușor, dar cultura îi ocupă tot timpul, iar în lunile de vârf, iunie-iulie, Mihaela Rusu apelează și al femeile din sat pentru a putea face față exploziei de flori de trandafiri. „E o muncă din noapte în noapte, mai ales în perioada de vârf când trebuie să aduc și femei din sat pentru a mă ajuta la recoltat. Floarea e foarte perisabilă și se pierde repede. E o muncă migăloasă, pentru că totul se face manual. Nu îți mai permiți să mai faci nimic”, a mai spus Mihaela Rusu.

Deși migăloasă, e destul de prost plătită, mai ales acum, în perioada pandemiei când problemele mari sunt cu distribuția, lucru recunoscut, de altfel, și de antreprenoare. Ea încearcă să-și vândă produse în locațiile fizice unde se comercializează produsele tradiționale din zonă, dar mai ales pe internet.

La sfârșitul anului, când trage linie, plusul este unul foarte mic, echivalând cu un venit de două-trei mii de lei pe lună, dar asta nu o deranjează deloc pe Mihaela Rusu, care afirmă că a ajuns să facă ceea ce îi place. „Este varianta de viață care-mi place. Stau la țară în aer curat. Am lucrat 23 de ani în combinatul de utilaj greu Fortus Iași. Știu ce înseamnă poluarea, știu ce înseamnă munca subpresiune și știu ce înseamnă să lucrez pentru alții. Așa că, mi-am zis că a venit momentul să lucrez pentru mine, să fac munca în aer liber și care-mi place. Chiar dacă veniturile sunt mici, nu mai am niciun stres financiar”, a mai spus Mihaela Rusu, adăugând că de când se ocupă cu produsele din trandafir a cunoscut oameni noi, interesanți, care au ajutat-o să se dezvolte.

Aceasta vrea să-și reatesteze cele trei produse tradiționale pe noua legislație pentru a fi recunoscute și la nivel european, iar Cristian Delibaș, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) a asigurat-o de tot sprijinul său. „Le vom reatesta pe baza documentelor pe care le avem deja la dosar. Oricum aceste atestate vor expira la sfârșitul anului. Ceea ce face doamna Mihaela e mai presus de imaginația multora dintre noi. Este un lucru extraordinar! Cine se gândea la plantaţii de trandafiri pe malul Prutului? Ei bine, ea a făcut şi acest lucru, şi noi, ca judeţ, mai avem trei produse tradiţionale de care putem fi mândri. Gândiți-vă că sunt 33 de produse tradiționale în județ, dintre care trei sunt din trandafir, deci 10%”, a declarat Cristian Delibaș. Acesta susține că în județul Botoșani produsele tradiționale acoperă toată plaja de produse alimentare, de la carne, lactate și până la panificație. „Suntem în topul național și ne menținem acolo în ceea ce privește produsele tradiționale”, a conchis directorul DAJ.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...