Povestea vorbei – „Și tu, Brutus, fiul meu!”

0

Unul dintre cei mai mari generali și oameni politici ai antichității, alături de cartaginezul Hannibal și macedoneanul Alexandru cel Mare a fost, fără îndoială, Caius Iulius Caesar, Cezar cum este mai cunoscut la noi. Conform genealogiei asumate de el și prezentată în elogiul funebru făcut mătușii sale, Iulia, văduva generalului roman Marius, pe linie maternă descindea din Ancus Marcius (642-617 î. Hr.), al patrulea dintre cei șapte regi ai Romei, primul fiind chiar întemeietorul Romulus, iar după tată se trăgea din familia Iulia, descendentă a zeiței Venus. Spunea Cezar: „așadar, în familia mea se găsește sfințenia regilor, care sunt stăpânii oamenilor și majestatea zeilor, care sunt stăpânii regilor”. Evenimentul în care s-a rostit celebra expresie din titlu a avut loc la Roma, la Idele lui Marte, adică pe 15 martie 44 î. Hr. Rămas cu puteri dictatoriale după moartea rivalului său, Pompei, Cezar este acuzat de inamicii politici că dorește să reinstaureze regalitatea, un regim urât de romani. Împotriva lui se formează o conspirație în care erau implicați 60 de senatori, unul dintre lideri fiind Marcus Junius Brutus, protejat al lui Cezar, poate și pentru că Servilia, mama sa, fusese amanta lui Cezar. Fapt fără precedent până atunci, Senatul roman fusese convocat pe Câmpul lui Marte, pentru ziua de 15 martie î. Hr., într-unul din porticele ce înconjurau teatrul și în care, în semn de omagiu, romanii îi ridicaseră o statuie lui Pompei, rivalul – între timp mort – al lui Cezar. În ciuda mai multor semne și prevestiri nefavorabile, printre care visul Calpurniei, soția sa, în care aceasta îl ținea pe Cezar însângerat în brațele sale, generalul ia decizia, fatală pentru el, de a participa la întâlnire, afirmând : „- Lui Cezar n-o să i se întâmple decât ceea ce-i este dat să i se întâmple”. Chiar când ieșea din casă, un sclav încercă să se apropie de Cezar, dar fu îndepărtat, fără a reuși să ajungă la general. Atunci, sclavul fugi la soția lui Cezar, căreia îi spuse că are ceva foarte important de comunicat acestuia, de aceea îl va aștepta în casă. Pe drum, un magistrat roman care aflase de complot și care temându-se că nu va putea ajunge la Cezar scrisese pe o tabletă de lut detaliile complotului, reuși să se apropie de acesta, îi înmână tăblița și îi făcu semn s-o citească. Înconjurat de mulțimea care dorea să-i vorbească, Cezar nu reuși acest lucru, așa încât la intrarea în Senat încă ținea în mână tableta. Ce a urmat e deja istorie. Cezar se pregătea să se așeze pe scaunul ce-i fusese rezervat, chiar lângă statuia lui Pompei. Fu însă înconjurat de conspiratori, care-i solicitau anularea unei pedepse pentru unul dintre frații conjuraților. Chiar când lua loc s-a declanșat atacul. Primul care a scos pumnalul și a lovit, provocând însă doar o rană superficială, a fost un anume Casca. Cei care nu făceau parte din complot s-au retras înspăimântați, iar restul conjuraților au scos pumnalele de sub togi, lovindu-l sălbatic pe Cezar, care continua să țină mâna înarmată a lui Casca. În momentul în care Cezar îl recunoscu, printre cei care-l loveau, pe Brutus, care tocmai îl înjunghiase în pântece, renunță să se mai apere, dădu drumul mâinii lui Casca și i se adresă lui Brutus: „Tu quoque, Brute, mi fili!” („și tu, Brutus, fiul meu!”). Își acoperi apoi capul cu toga, în timp ce corpul îi era străpuns, de 23 de ori, de pumnalele asasinilor, cu o violență atât de mare încât ajunseseră să se rănească între ei, Brutus însuși alegându-se cu mâna spintecată. Ca o ironie a sorții, trupul neînsuflețit al lui Cezar se prăbuși chiar la baza statuii marelui său oponent, Pompei! Peste ani, expresia a ajuns să desemneze trădarea neașteptată, lovitura pe la spate din partea cuiva apropiat, în timp ce numele lui Brutus a devenit sinonim cu trădarea însăși, așa cum este numele lui Iuda în viziunea creștinilor. Toți ucigașii lui Cezar au murit uciși, ori au dispărut, ori s-au sinucis, cum a făcut-o chiar Brutus, doi ani mai târziu de la evenimentele relatate. Cu toate că murise, Cezar reușise să-i învingă pe asasini, dar moartea sa a dat un curs nou istoriei. Și o expresie, pe care o folosim ori de câte ori cineva dintre apropiați ne atacă mișelește.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Reversul unei monede de un dinar, emise de Brutus în anul 42 î. Hr., în care abrevierile EID MAR sunt de la cuvintele Eidibus Martiis – de Idele lui Marte. Deasupra, un pileus (pălărie fără boruri), vechi simbol al libertății la romani, flancat de câte un pumnal

Placa comemorativă depusă pe locul arderii pe rug a cadavrului lui Cezar, cu traducerea aproximativă: „ Altarul lui Cezar. Au depus (rămășițele lui Cezar) în For, unde se află vechiul palat regal al romanilor, și au îngrămădit mese, scaune și toate celelalte lemne de acolo…Au aprins focul și toți oamenii au fost martorii arderii în timpul nopții. În acel loc a fost ridicat pentru prima dată un altar, acum aici este Templul lui Cezar însuși, în care este onorat ca un zeu (Appian, Despre războaiele civile, II 148)

Reconstituirea, 3D, a Templului lui Cezar, ridicat pe locul arderii pe rug a cadavrului său

+4 -0
se încarcă...