spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTElevii vor primi în acest an şcolar burse majorate

Elevii vor primi în acest an şcolar burse majorate

Cele patru categorii de burse acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat vor fi majorate.

Pe 28 august, Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social la 150 lei pe lună.

Actul normativ are drept scop susţinerea activităţii de învăţare de înaltă performanţă, precum şi scăderea abandonului şcolar al elevilor.

Bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ -teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Autoritățile deliberative ale administrației publice locale (consiliile locale – n.r.) pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”, se arată în documentul care se află în dezbatere publică.

În nota de fundamentare se mai precizează că un raport al Curții de Conturi primit de Ministerul Educației arată că au fost identificate inadvertențe ale actelor normative pentru acordarea burselor școlare care pot conduce la situații de inechitate între elevii cu aceleași performanțe dar care învață în școli situate în UAT-uri diferite. Mai exact, în localități cu încasări mai mari la bugetul local, cuantumul burselor școlare este mai mare decât în cele unde încasările din impozite şi taxe sunt mai mici. În aceste condiţii, Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Educaţiei să aplice unitar prevederile normative referitoare la acordarea burselor.

Bursele au fost acordate în funcţie de buget

Primăriile au acordat burse în funcţie de buget. Aveau libertatea de a decide şi bineînţeles că existau discrepanţe între anumite UAT-uri. Stabilirea unui cuantum minim pentru burse este o decizie care vine în sprijinul elevilor”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general.

Ilie Ivanache, primarul comunei Ungureni, a precizat că primăria a acordat acest drept elevilor, de la apariţia legii educaţiei, din 2011. „Am avut în fiecare an în jur de 110  elevi beneficiari. În ultimul an şcolar am acordat câte 100 de lei pentru fiecare elev, indiferent de natura bursei. Eu am fost de acord că această majorare pentru că plăteam anual aproximativ 200.000 de lei pentru naveta profesorilor şi am zis să asigurăm şi peste 100.000 de lei şi pentru copii că şi aşa s-a făcut multă nedreptate. Este cunoscut faptul că elevii din familiile <bogate>, cele care au grădini de 25.000 de metri pătraţi, nu de 20.000, nu primeau nici rechizite, nici burse, ceea ce nu este normal, pentru că sunt tot copii”, a spus primarul, adăugând că statul ar trebui să asigure fondurile necesare pentru plata acestui drept elevilor. Comuna Ungureni a fost printre primele comune din judeţ care au acordat burse pentru elevi.

În comuna Roma, în anul şcolar trecut, 50 de elevi au primit bursă socială în cuantum de 70 de lei, pentru celelalte categorii neexistând solicitări. „Elevii depun dosare la şcoală, iar conducerea şcolii ne solicită ulterior fonduri”, a declarat viceprimarul Mihai Asiminicesei.

Municipalitatea botoşăneană a asigurat în 2018 burse pentru 1515 de elevi, numărul acestora crescând la 1761, în 2019. În anul şcolar trecut, bursa de performanţă a fost de 150 de lei, bursa de merit 120 de lei, cea de studiu 105 de lei, iar cea socială 90 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...