Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – Scrisoare-autograf despre ziarul „Eminescu” și nota biografică

0

Un document, nesemnat, păstrat în Fondul Documentar Ipotești, prezintă date referitoare la apariția primului ziar „Eminescu” (Botoșani, 1890). Ziarul a fost  editat cu prilejul dezvelirii bustului poetului; iar manuscrisul de la Ipotești detaliază cuprinsul ziarului:

Cu prilejul dezvălirei bustului lui Eminescu în Botoșani ziariștii, cari au însoțit studenții la această serbare a lor, au scos un număr festiv: Eminescu, ziar comemorativ Septembre 1890)„. Acest număr cuprinde: Glossa, poezie de M. Eminescu. ‒ Necrolog lui Eminescu de B.P. Hăsdeu. Lui Eminescu, poezie de Vlăhuță. ‒ Geniu și nefericire poezie de N. Beldiceanu. ‒ Poetul Eminescu critic de T. Maiorescu. Lui… X poezie de Veronica Micle. ‒ In Nirvana de I.L. Caragiale. ‒ Doina lui Eminescu. Mai am un singur dor, de Eminescu. ‒ Poeziile Sonet și Melancolie de E. cu critic de I. Gherea. ‒ E. și critica de I. Gherea, și o biografie a lui E. iscălită L. precum și notițe bibliografice.

Dintre acestea se disting: necrologul de Hăsdeu, Nirvana, unde Caragiale istorisște cum l[-]a cunoscut pe E., afar de poeziile lui E. iarăș bineînțeles. Reproducem însă aice pentru volumul festiv schița biografică a lui L.”

Bustul, dezvelit în 1890 la Botoșani, era al doilea bust al lui Eminescu. Primul bust fusese instalat în noiembrie 1889, la București, în sala Ateneului Român. În „Cuvĕntarea ţinută la desvălirea bustului lui Eminescu”, Corneliu Botez spunea: „Revista «Generaţiunea Viitoare» îşi aduce, fidelă memoriei ilustrului poet şi apururea recunoscătoare lui, un semn slab din dragostea şi admiraţiunea ce i-o poartă, aducând înaintea ochilor Domniilor-Voastre, precum am ḓis la început, bustul lui de doue ori mărimea naturală executat de mâna talentată a sculptorului Marinescu. Dându-şi toate ostenelile pentru acest sfânt scop, e fericită astă-ḓi c’a isbutit, doritoare de-a-i vedea mai repede o statue, un monument (…) şi aceasta nu numai în Bucureşti, ci în toată ţara, pentru poetul care pe cât de mare este, pe atâta se cade să fie şi de popular” („Generaţiunea Viitoare”, noiembrie, 1889, p. 36). Inițiativa înălțării bustului de la Ateneu aparținea Comitetului Societăţii „România Literară”, al cărei președinte de onoare era Vasile Alecsandri, și era publicată în numărul din iulie-august 1889 a revistei „România Literară”. Acest bust a dispărut fără urme, probabil, după 1916.

Despre bustul de la Botoșani, Corneliu Botez scria: „Bustul poetului Eminescu din Botoşani, turnat în bronz şi pe soclu de marmură, a fost ridicat acolo din iniţiativa studenţilor universitari din Bucureşti şi Iaşi. Solemnitatea desvelirii bustului s’a făcut în ziua de 11 Septembrie 1880 cu prilejul congresului al Xl-lea al studenţilor universitari. Fondurile ridicării acelui bust în piaţa Markian s’au strâns prin subscripţie publică etc.” (Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 ani dela moartea sa, București, p. 119).

O carte poștală cu imaginea bustului de la Ateneu confirmă asemănarea acestuia cu bustul instalat în 1890 în parcul din Botoșani, cu bustul de la Dumbrăveni și – lucru poate mai puțin știut – cu bustul de la Pomârla, care la 1976 încă se mai afla la Ipotești. Busturile sunt realizate de diferiți sculptori: Oscar Späthe – pentru Dumbrăveni;  Ion Georgescu (al cărui continuator este considerat Filip Marin) – Botoșani; Constantin Baraschi – Ipotești / Pomârla.

Parte din datele din nota biografică au fost infirmate în timp, iar parte au fost folosite de Corneliu Botez la redactarea biografiei lui Eminescu.

Reproducem textul în forma în care se păstrează în manuscrisul de la Ipotești, care, după toate probabilitățile, a fost redactat de Calipso Botez.

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești

Mihail Eminescu

(Notă biografică)

Mihail Eminescu, era fiul căminarului George Eminovici și al lui Raluca (Rarița) Eminovici, născută Iurașca, a vezut lumina în satul Dumbrăveni județul Botoșani  la anul 1848, luna Noembre 8, în ziua de Sfii Arhangeli, pentru care i s’a și dat numile de Mihaiŭ din botez. Tatăl său era nepot de fiu al și se stabilisă în orașul Suceava (Bucovina) pe lîngă familia Mustață.

După îndemnul unui membru din familia Mustață, oficerul s’a căsătorit cu o româncă din Suceava; a avut un singur fiu, pe bunicul răposatului Mihaiŭ. Acesta căsătorindu-se și el la rîndul său, tot în Suceava, a avut doi fii, pe George Eminovici, tatăl lui Eminescu, născut la 1812, și un alt fiu, Ștefan, mort de holeră.

Unul dintre fii lui Mustață, anume Ion, ajunse prin avere, și poate prin meritele sale, la rangul de baron, și, stabilindu-se în Botoșani, zidi biserica Vovidenia din acest oraș (cea mai frumoasă și mai bogată dintre toate), și luă în arendă moșia Dumbrăveni de la un boier velit anume Balș.

Începînd baronul Ion Mustață să exploateze Dumbrăvenii ș’aduse din Suceava ca scriitoraș pe G. Eminovici, care terminasă școala acolo la un anume dascăl Ioniță.

În urmă baronul, intrînd în neînțelegere cu Balș, a plecat din Dumbrăveni, iar G. Eminovici a lucrat în serviciul lui Balș și ajunse cu timpul sub Constantin Balș Dumbrăveniul, poreclit Tobâltoc (om scurt și gros), administratorul moșiei.

În anul 1840, G. Eminovici s’a căsătorit cu cea de a patra fată a stolnicului Vasile Iurașcu din satul Joldești (locul unde a fost bătălie între Ștefan-cel-Mare și Petru Aron Vodă), iar la anul 1841 a fost înaintat la rangul de căminar. Lipsa de spațiu mai mare mă oprește să public textul decretului eliberat de cătră Mihai Grigore Sturza Voevod, domnul țări Moldovei.

Cînd a fost făcut sulger G. Eminovici, nimeni din familia acestuia nu știa. Căminarul a avut 5 feciori și 2 fete. Cel mai mare a fost Șerban, care era doctor în medicină de la universitatea din Erlagen și a murit la 1874. Al doile a fost Nicu, care a studiat dreptul și mai pe urmă s’făcut agricul. Acesta s’a sinucis la 1884. Al treile Gheorghe, era locotenent în armata română și a murit de oftică la 1873. După Gheorghe a urmat Mihai și după acesta Matei, care este în vârstă de 35 de ani și se află actualmente căpitan de dorobanți în armata noastră.

G. Eminovici cu un ajutor de 1000 de galbeni de la maica Fevronia Iurașca și cu alte parale strînse a cumpărat de veci jumătate de moșie Ipotești, adică vre’o 4 sute de fălci în județul Botoșani. ‒ Din venitul acestei moșii G. Eminovici a întreținut copiii în școală, urmând mai toți școlile din străinătate.

Mihai Eminescu și’a început studiile în Cernăuți în vîrstă de șase ani, unde chiar după al treilea an, la îndemnul reposatului profesor Aron Pumnul ș’a schimbat numele din Eminovici în Eminescu. ‒ Aice cată să amintesc, pentru a putea să ne dăm samă de caracterul lui Eminescu, că pe cînd băiatul Mihaiŭ era în clasa II a primară, a fugit din Cernăuți și s’a dus pe jos până la Ipotești, cale de 110 km, lucru care a pus pe gânduri pe părinții lui. ‒ În urmă dînsul fu dus din nou la Cernăuți și acolo a urmat apoi la școală neîntrerupt până cînd a terminat clasa a III gimnazială. Tatăl lui Mihai după îndemnul unora și altora, convingându-se și dînsul pe delin că băiatul este inteligent, după terminarea celor celor trei clase gimnasiale, l’a luat acasă și l’a făcut funcționar la Comitetul Permanent din Botoșani. ‒ În calitate de funcționar prin hărnicie și concepturile sale atrase atențiune tuturor oamenilor cu greutate din județul Botoșani. ‒ Dar un talent ca Mihai nu putea remîne înmormîntat în actele plictisitoare și nu tocmai instructive ale unui județ, și mai cu seamă pe vremurile acelea.

Sosind în timpul vacanțelor, fratele cel mai mare Șerban, care pe atunci era student în anul II lea la universitatea din Erlagen mustră pe tată-seu că a făcut funcționar dintr’un om cu [indescifrabil] perspective ca a lui. ‒ Vorbele lui nu fură spuse în pustiu ‒ și Mihai fu tremis în anul 1864 în Ardeal. ‒ Aci și’a făcut Mihai studii în Sibiu și în Blaj. ‒ Îmi pare rău, că n’am putut afla mai amănunțit cînd în ce clase și cît timp a urmat gimnaziul din Ardeal.”

Text transcris de Mihaela Anițului, Memorialul Ipotești

Transcrierea reproduce ortografia documentului original.

 

 

 

 

+1 -0
se încarcă...