spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPartenie Apostoaie – „Omul care construieşte un dialog permanent cu Dumnezeu nu...

Partenie Apostoaie – „Omul care construieşte un dialog permanent cu Dumnezeu nu se teme”

În finalul slujbei Taina Sfântului Maslu, oficiată aseară la Biserica Vovidenia, preotul paroh Partenie Apostoaie s-a adresat credincioşilor prezenţi. Preotul s-a referit la această perioadă de grele încercări şi la importanţa credinţei.

Din punct de vedere duhovnicesc, nu se va mai asemăna cu nimic viitorul cu trecutul. Să nu credeţi că vom intra peste unu – doi – trei ani într-o normalitate. Nu. Aceasta este istoria. Cu gândul la Dumnezeu, noi trebuie să ne învăţăm cu ispitele, cu lupta, cu jertfa, cu mărturisirea şi aşa mai departe. Comoditatea ce a fost o lâncezeală timp de vreo 30 de ani, iată că se încheie, de-acum vine vremea profesioniştilor. Nu vor rămâne mulţi în Biserică pentru că sunt mulţi în Biserică superficiali. Sunt multe mere stricate în pomul acesta al Bisericii, oportunişti. Adică au nevoie de Dumnezeu la examen, bagă fisa, dă examenul şi rezolvă problema, ca la un aparat de cafea. Noi nu am reuşit să stabilim o relaţie şi o comuniune şi o împreună lucrare cu Dumnezeu. Că aceasta este mâhnirea, nu-i că zici tu Tatăl Nostru ca o obligaţie dimineaţa, fugărind pe scări, seara, înainte de culcare faci o cruce repezit.

Nu am construit un dialog permanent cu Dumnezeu. Asta este. Omul care construieşte un dialog permanent cu Dumnezeu, ca între tată şi fiu, ca între fraţi, ca între surori, ca între soţi, acela este puternic ancorat în Biserică, nu se teme, aşteaptă cu braţele deschise inclusiv jertfa”, a spus preotul paroh.

Potrivit preotului paroh, în această perioadă viaţa credincioşilor trebuie să aibă drept coordonate dorinţa de schimbare în bine, răbdarea, rugăciunea şi fapta bună.

Să nu aşteptăm o salvare, decât prin puterea lui Dumnezeu şi printr-o îndreptare a fiecăruia dintre noi, printr-o schimbare interioară profundă a fiecăruia dintre noi. Să nu credem noi că scăpăm de ispite, de încercări şi suntem biruitori dacă în adâncurile noastre mai există păcate, există fărădelegea, întunericul, dacă în adâncurile noastre nu se produce o schimbare în bine plăcută de Dumnezeu. Schimbarea vine de la noi, din adâncurile noastre. Să ne hrănim speranţa cu fapte bune. Să înmulţim rugăciunea. Nu vă speriaţi, lupta este de durată, de uzură. Înarmaţi-vă cu răbdare, cu credinţă. Credinţă, faptă bună şi curaj”, a mai spus Partenie Apostoaie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...