sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTGabriel Hârtie - "Obiectivul nostru este să avem cât mai puţine clase...

Gabriel Hârtie – „Obiectivul nostru este să avem cât mai puţine clase de învăţământ simultan”

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean a operat unele modificări în principal în unităţile unde existau clase de învăţământ simultan. Dată fiind actuala criză sanitară şi măsurile care impun distanţarea elevilor, clasele de învăţământ simultan au fost separate. „Solicitările au venit din partea unităţilor de învăţământ, tot pentru a asigura acele măsuri de distanţare în sălile de clasă. Măsura a  implicat un efort din partea noastră, în sensul în care au fost necesare câteva norme didactice suplimentare pe care le-am alocat şcolilor”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general.

Unităţile care au reorganizat efectivele de elevi, în principal prin separarea unor clase de învăţământ simultan, sunt şcolile: 1 Dimăcheni, 1 Rădăuţi Prut, Cordăreni, Călăraşi, Drăguşeni, Dumbrăviţa, 1 Vlădeni Deal, 1 Dângeni. Totodată, a fost înfiinţată o grupă de grădiniţă la Şcoala primară 4 Libertatea – Călăraşi şi una la şcoala 2 Bogdăneşti – Santa Mare.

Măsura vine în primul rând în ajutorul elevilor. „Sigur, obiectivul nostru este să avem cât mai puţine clase de învăţământ simultan în judeţul Botoşani. Asta ne dorim cu toţii deoarece calitatea actului educaţional într-o clasă de sine stătătoare este mult mai valoroasă faţă de cea unde este învăţământ simultan. Acolo unde am avut solicitări şi am reuşit să identificăm şi posturi iar şcolile aveau spaţii disponibile, sigur că am dat undă verde solicitărilor”, a mai spus Gabriel Hârtie.

Potrivit oficialului, de la an la an se încearcă scăderea numărului claselor de învăţământ simultan. Măsura este imposibil de aplicat în comunităţile cu un număr mic de copii. „Spre exemplu, nu putem aproba clase cu patru elevi pentru că încălcăm Legea educaţiei. Unde avem comunităţi cu un număr mic de copii, suntem nevoiţi să facem clase de învăţământ simultan pentru că nu pot funcţiona clase cu mai puţin de zece copii. Şcolile trebuie să se încadreze într-un buget alocat, iar bugetul este calculat în funcţie de costul standard pe elev”, a concluzionat Gabriel Hârtie.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...