Istorii vechi din Botoșani – Sate din ocol ajunse proprietate particulară (Curtești )

0

Informaţii cuprinzătoare în legătură cu moşia Curteştilor ne sunt oferite în mărturia hotarnică din 4 februarie 1814, pentru despărţirea moşiilor Mănăstirii Doamnei şi Livada de către alte moşii vecine, mărturie iscălită de Andronache Donici şi Ioan Tăutul, la acea dată, stăpânii Curteştilor fiind „sărdariul Vasile Chiriacu cu Dumitrachi Radu”.

Astfel, cerându-li-se călugărilor de la schitul Agafton să arate toate scrisorile ce le posedă pentru moşia pe care e ridicat schitul, ei scot la iveală, printre altele, o carte din 18 mai 1762, a lui Grigore Callimachi voievod, către „Niculai Pătraşcu pitar şi Ananie, vornicu<l> de Botoşani”, în urma unei jalbe a sihastrului de la schit, pentru o poiană pe care Costaşco Bran voia să o tragă spre moşia sa, Curteşti.

Li se cere şi serdarului Vasile Chiriac şi lui Dumitrachi Radu să arate scrisorile ce au pentru moşia Curteşti, aceştia aducând trei ispisoace vechi de la Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu voievozi, arătându-se că satul Curteşti se află sub bucovină, „adică sub codru”, împotriva târgului Botoşani, însă nu se arată hotarele, zicându-se doar să fie „după cum au îmblat din veci” (posibil semn al vechimii satului ?, n.ns.). Întemeindu-se pe hrisoave de la Ioan Mavrocordat (1743 – 1747) şi Grigore al II-lea Ghica voievozi (1747 – 1748, în a patra sa domnie din Moldova), serdarul Chiriac cere ca hotarul din sus al Curteştilor, cu Mănăstirea Doamnei şi Agaftonul, să fie pârâul Dresleuca. Acelaşi serdar vrea să întemeieze marginea de jos a Curteştilor pe baza a două mărturii hotarnice ale moşiei Băiceni, una din 1716 şi alta din 1721, ce sunt făcute după „arătarea” lui Ghiorghiţă Cristiian şi a mamei sale, stăpânii Curteştilor şi „strămoşi dumisale sărdariului Chiriiac”. Conform acestor mărturii, Băicenii merg alături de Curteşti până peste Balta Arsă. Aceste mărturii nu au fost însă primite de vel logofătul Gavril Miclescu, prin diata sa, nefiind el mulţumit cu acele hotărâturi.

Tot serdarul Vasile Chiriac vrea să meargă cu hotarul de nord al Curteştilor până în pârâul Dresleuca, dar împotriva acestei hotărâri stau scrisorile unor armeni din Botoşani, ce se trag din Lebădă armeanul, pentru un heleşteu ce au pe Dresleuca, în hotarul târgului, arătând ei un ispisoc din 16 mai 1628, de la Miron Barnovschi voievod, „de judecata ce a fost între Agopşa, feciorul lui Bogdan armanu şi Duca comisul, stăpânul Curteştilor”, care voia să tragă acel heleşteu către hotarul Curteştilor şi dovedindu-se că el este în hotarul târgului Botoşani s-a dat pe comisul Duca rămas. Aceiaşi armeni mai invocă o carte, din 11 mai 1719, de la Mihai Racoviţă voievod, referitoare la judecata dintre Lebădă armeanul şi stăpânul Curteştilor, tot pentru acel heleşteu, dându-se dreptate lui Lebădă  armeanul.

După ce sunt arătate şi scrisorile mănăstirii Sf. Nicolae din Botoşani, cei doi hotarnici, aga Andronache Donici şi banul Ioan Tăutul pun rezoluţia, conform căreia moşia Curteşti nu poate  „să se adape” în pârâul Dresleuca, proprietarii respectivei moşii fiind nevoiţi să urmeze hotarnicele Mănăstirii Doamnei, în care heleşteul lui Lebădă rămâne în partea stăpânită de mănăstire. Se menţionează şi drumul ce vine de la Curteşti şi merge la Botoşani pe un pod, în marginea dinspre târg, prin capul dinspre răsărit al iazului.

Cum pricina de hotar dintre moşia Livada, a Mănăstirii Doamnei şi Curteştii serdarului Vasile Chiriac nu a putut fi stinsă, la 25 noiembrie 1814 postelnicul Costache Mavrocordat arată că a pus pietre hotare între aceste două moşii, fiind absent Vasile Chiriac.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

+1 -0
se încarcă...