Săptămână cu vreme instabilă

0

Săptămâna pe care o începem astăzi va sta semnul instabilității atmosferice, chiar dacă temperaturile se vor menține încă peste normalul termic al perioadei.

Astăzi, cerul va fi mai mult noros și va ploua pe alocuri prin județ. Temperaturile maxime vor atinge 21ºC, în timp ce minimele vor fi de 14ºC, în timp ce vântul va sufla moderat cu maxim 10 km/h. Mâine, ploile vor pune stăpânire pe majoritatea suprafeței județului, vântul va bate ceva mai tare, cu aproximativ 25 km/h. Cu toate acestea temperaturile se vor menține pe același palier.

De miercuri dimineață, însă, temperaturile începe să scadă puternic, maximele nu vor mai depăși 16ºC, în timp ce minimele din timpul nopții vor coborî bine sub 10º, ajungând chiar și la 6ºC-7ºC. Și asta, chiar pe fondul apariției, din când în când, a soarelui. Ziua de joi va fi trasă la indigo cu cea de miercuri.

Weekend-ul va readuce ploile pe arii extinse în județ. Vineri, temperaturile maxime se vor menține în jurul a 16ºC, dar din noaptea spre sâmbătă, afară se va răci mai puternic, minimele urmând a ajunge la maxim 4ºC-5ºC. Sâmbătă va ploua și mai mult, iar maximele vor coborî 11ºC-12ºC. Chiar dacă duminică ploile își vor restrânge arealul, temperaturile nu vor mai crește.

„Se semnalează ușoare excese de apă”

Potrivit meteoromania.ro, în județul Botoșani, în stratul de sol 0-20 centimetri, ogor, „se semnalează ușoare excese de apă”. Totuși, în stratul de 0-100 de centimetri, din cauza faptului că multe terenuri nu au fost scarificate, solul prezintă deficite de apă. O parte dintre ele vor fi recuperate în această săptămână, însă ca totul să revină în limite apropiate de normal avem nevoie de o iarnă cu multă zăpadă.

Din punct de vedere agrometeorologic, săptămâna aceasta, regimul hidro-termic din aer și sol va fi favorabil desfăşurării proceselor de creștere și dezvoltare la rapiță, orz și grâu de toamnă, pe aproape întreg teritoriul agricol al județului. Starea de vegetație a plantelor se va prezenta bună și medie în culturile înființate în epoca optimă, respectiv medie și slabă în semănăturile efectuate tardiv.

+2 -0
se încarcă...