sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTÎPS Teofan a decorat post – mortem un medic botoşănean răpus de...

ÎPS Teofan a decorat post – mortem un medic botoşănean răpus de noul coronavirus

Astăzi, 14 octombrie, la finalul Sfintei Liturghii Arhiereşti, oficiată la Catedrala Mitropolitană Iaşi, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a acordat Crucea Moldavă pentru mireni – post-mortem, medicului Mariana Andrioaie, din Botoșani.

Cei mai bravi oameni de la începutul anului până acum cred că sunt ostenitorii din spitale, medici, asistente medicale, infirmiere, ostenitori de la Ambulanţă şi toţi cei care sunt implicaţi în această luptă crâncenă împotriva virusului care ne tot atinge. Dintre cei care s-au ostenit mult împotriva bolii sunt persoane care au fost atinse, dorind de a ajuta pe alţii, pentru a nu fi atinşi de boala cea necruţătoare. Şi de-a lungul ţării sunt medici şi ostenitori din sistemul medical care au plătit cu viaţa implicarea lor întru îngrijirea aproapelui. Am considerat de cuviinţă să chemăm aici, lângă noi, membrii câtorva familii din Moldova care au pierdut mame, surori sau fiice şi am dori prin intermediul acestora să aducem prinosul nostru de recunoştinţă pentru cei care se află în prima linie în lupta împotriva epidemiei. Am chemat aici, simbolic, o familie de medic, o familie de asistent medical şi o familie de infirmier”, a spus ÎPS Teofan.

Distincţia Crucea Moldavă pentru mireni acordată Marianei Andrioaie a fost primită de Marian Andrioaie, soţul regretatului medic. Alături de el s-a aflat Alexandru, unul dintre cei doi fii ai familiei Andrioaie, ambii medici.

Doamna Mariana Andrioaie a fost timp de 40 de ani medic la Spitalul de Urgenţă <Mavromati> din Botoşani şi director medical timp de patru ani şi deși putea să rămână liniștită bucurându-se de pensie, a dorit să reintre în sistemul medical, când l-a observat pe acesta aglomerat de mulţimea de bolnavi.  Ultima gardă pe care a făcut-o a fost în Vinerea Mare şi, după puţin timp, atinsă de boală, a plecat la Domnul. Îl rugăm pe Dumnezeu să o odihnească în mila Împărăției Sale”, a spus, vizibil emoţionat, ÎPS Teofan.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mai acordat Crucea Moldavă pentru mireni – post mortem familiei Tatianei Costin, infirmieră într-un spital din Bacău şi familiei Virginicăi Nistor, asistent medical în Piatra Neamţ.

De obicei, în astfel de momente cântam Mulți ani trăiască. Acum, împreună cu dumneavoastră să rostim rugăciunea Veșnica pomenire. Dumnezeu să le odihnească în pace!”, a mai spus ÎPS Teofan.

Mariana Andrioaie a murit în urmă cu câteva luni

Mariana Andrioaie, medic primar de medicină internă, avea 68 de ani, dar lucra cu derogare, la Spitalul Judeţean din Botoşani. De la izbucnirea pandemiei s-a aflat în prima linie de triaj. În a doua parte a lunii martie, a avut contact direct cu o pacientă de 27 de ani, tânără considerată a fi cazul zero în Moldova. Deși medicul Mariana Andrioaie a intrat în contact cu acea pacientă, nu a fost pozitivă Covid – 19, ea fiind retestată după câteva săptămâni, când a început să acuze simptome specifice.

A fost internată la Sectia Infectioase Botoşani, iar pe 24 aprilie a fost transferată la Spitalul de Boli Infectioase Iaşi. Pe 27 aprilie, Mariana Andrioaie a plecat la Ceruri. Mariana Andrioaie a fost şi consilier judeţean.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...