spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTConsiliul Judeţean va cumpăra Casa Moscovici

Consiliul Judeţean va cumpăra Casa Moscovici

Consiliul Judeţean şi-a exprimat dreptul de preemţiune în privinţa uneia dintre cele mai frumoase clădiri vechi din municipiul Botoşani. Este vorba de Casa Moscovici, aflată pe Calea Națională, imobil inclus în lista monumentelor istorice. Proprietarul, societatea Nord Proiect, intenţionează să vândă imobilul. Potrivit prevederilor legale în vigoare, a notificat Ministerul Culturii, Primăria municipiului Botoșani şi Consiliul Judeţean pentru a vedea dacă aceste autorități sunt interesate de achiziția imobilului. Aceasta este procedura obligatorie în cazul intenției de valorificare a unor monumente istorice. Potrivit comunicărilor oficiale, atât Ministerul Culturii, prin Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani, cât și Primăria municipiului Botoșani, au decis să nu exercite dreptul de preemțiune. În schimb, Consiliul Judeţean a dat un răspuns favorabil.

Spaţiu ideal pentru un muzeu de artă

Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean, s-a declarat încântat de decizia conducerii Consiliului Judeţean de a cumpăra acest imobil. Până la cumpărare mai sunt necesari însă câţiva paşi. „Durează un pic pentru că este necesară o expertizare, respectiv o evaluare a imobilului. După aceea, trebuie să fie şi consilierii judeţeni de acord cu cumpărarea imobilului.  Sperăm să fie găsită suma necesară achiziţionării acestei clădiri emblematice pentru că ar fi o mare pierdere dacă nu s-ar cumpăra. Imobile de genul acesta nu se prea găsesc, mai ales că se află în zona centrală”, a precizat Aurel Melniciuc.

La parterul clădirii se află Secţia de Împrumut copii a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” şi Cabinetul de numismatică şi filatelie. La etaj, potrivit celor precizate de Aurel Melniciuc, ar putea fi amenajat un muzeu de artă. „Sperăm să ne mutăm acolo, pe durata celor patru ani în care va fi reabilitat sediul Muzeului Judeţean, iar după aceea să amenajăm un muzeu de artă. Noi stăm cu tot patrimoniul, 2500 de piese – tablouri şi sculpturi – în subsol. Ar fi o şansă mare pentru noi achiziţionarea acestui imobil”, a concluzionat Aurel Melniciuc.

Imobilul a fost refăcut de bancherul evreu Boris Moscovici

Construită înainte de anul 1872, Casa Moscovici a fost refăcută după 1888 de bancherul evreu Boris Moscovici. Bancherul a fost cel care i-a dat și actuala arhitectură eclectică de factură baroc-palladian. Ulterior, imobilul a fost vândut către Camera de Comerț, care a folosit-o în perioada interbelică. La 1 Mai 1944, Consiliul de Administraţie a închiriat trei camere pentru Serviciul Sanitar al oraşului, două apartamente pentru Circumscripţia III Poliţie, iar la etaj pentru Instanţa Specială de Judecată, „Tribunalul”. Ulterior, clădirea a fost destinată Bibliotecii Judeţene Botoşani.

Câțiva ani mai târziu, societatea „Nord Proiect” SA a preluat imobilul, iar acum intenționează să-l vândă. Clădirea a fost înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010. Potrivit unei evaluări realizată în luna iunie, clădirea și terenul de sub ea ar valora aproximativ 630.000 euro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...