spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTReprezentanții Bitunova vor să negocieze cu noul președinte al CJ eșalonarea despăgubirilor...

Reprezentanții Bitunova vor să negocieze cu noul președinte al CJ eșalonarea despăgubirilor pentru drumul cu gropi de la Prăjeni

Reprezentanții Bitunova par a fi dispuși să accepte oferta Consiliului Județean (CJ) Botoșani pentru eșalonarea plății decise de instanțele de judecată în cazul drumului cu gropi dintre Prăjeni și Plugari.

În vară, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) și Consiliului Județean (CJ) au fost condamnate la plata a 6.826.537,94 lei plus penalități.

La scurt timp după primirea sentinței, reprezentanții celor două instituții au încercat să atenueze șocul loviturii primite de la instanțele de judecată. Acestea au negociat cu Bitunova unele facilități la plată, în sensul ajungerii la un consens asupra unei scheme de eșalonare. Astfel, se dorește ca în acest an să se plătească doar 1,9 milioane de lei (n.r. – aproximativ 400.000 de euro) reprezentând penalitățile. Restul sumei de 6,8 milioane de lei ar trebui să fie plătită eșalonat începând cu exercițiul bugetar viitor, fără penalitățile zilnice.

În principiu, cei de la Bitunova s-au declarat deschiși la o eșalonare la plată, dar au cerut o întrevedere cu noua conducere a Consiliului Județean. După ce doamna Federovici își va prelua mandatul, vom programa o întâlnire în care vom ajunge la o înțelegere”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele CJ, responsabilul cu drumurile județene.

Probleme vechi de 10 ani

Telenovela drumului prin Prăjeni începe la începutul anului 2010, când, la presiunea oamenilor, CJ decide să modernizeze drumul care scurtează distanţa până la Iaşi cu 15 kilometri. Lucrarea a fost încredinţată în 2013 către societatea Bitunova SA, care a promis că va reabilita drumul printr-o tehnică revoluţionară. Tehnica presupunea reciclarea asfaltului existent printr-un adaos de bitum şi turnarea unui strat de asfalt peste piatră spartă.

Facturi oprite de la plată în urma neregulilor descoperite

Lucrările efectuate pe parcursul anului 2014 au picat testul Curţii de Conturi, care a descoperit mai multe nereguli legate de numărul de ore pontat în dreptul constructorilor. Drept pentru care, a dispus DJDP să îndrepte situaţia. Astfel, au fost oprite de la plată o serie de facturi şi nici nu au fost recepţionate lucrările efectuate de Bitunova. Surse din DJDP susţin că acestea au fost făcute fără a exista vreun ordin de începere dat de beneficiar.

Şoferii au ajuns să facă slalom printre gropi până la bucata ieşeană, făcută cu bani europeni şi la standarde europene. Autorităţile judeţene spuneau atunci că drumul s-ar fi stricat din cauza camioanelor care transportau materiale spre partea ieşeană şi că nu pot interveni din cauză că este în garanţie.

Constructorul a refuzat să facă lucrări de refacere, spunând că nu a fost plătit. Însă, după aproape un an de discuţii, firma a acceptat să facă reparaţii, constând în plombe care au cedat la prima ninsoare.

Pe fir a intrat şi DNA, dar, după un timp, procurorii anticorupţie au clasat dosarul.

În schimb, între DJDP şi Bitunova a pornit un adevărat război juridic. Constructorul a cerut în instanţă plata contravalorii a două facturi conform devizelor făcute şi recepţionarea lucrărilor. Pe de altă parte, CJ a reclamat la rândul său firma Bitunova privind calitatea lucrărilor. Cele trei dosare s-au comasat în dosarul în care CJ a fost pusă la plată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...