vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTAfacere cu țigări de contrabandă dejucată de jandarmi

Afacere cu țigări de contrabandă dejucată de jandarmi

Un plasator de țigări de contrabandă, care acționa în Piața centrală a municipiului Botoșani, a fost prins în flagrant, astăzi dimineață, de o patrulă de jandarmi aflată în misiune. În vârstă de 38 de ani, botoșăneanul avea 114 de pachete cu țigări de proveniență extracomunitară pe care intenționa să le vândă pe piața neagră.

Bărbatul s-a ales cu un dosar penal și urmează să fie cercetat pentru fapte asimilate infracțiunii de contrabandă.

„Pachete cu țigări au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu actele procedurale întocmite, în vederea continuării cercetărilor. Conform prevederilor Codului Vamal, contrabanda se pedepsește cu închisoare de la doi ani la șapte ani și interzicerea unor drepturi”, a arătat Dan Izotov, purtătăr de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
86 %
4.7kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...