vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTAmenzi pentru botoșănenii care continuă să nu poarte mască de protecție

Amenzi pentru botoșănenii care continuă să nu poarte mască de protecție

Unii botoșăneni continuă să ignore măsurile de protecție impuse în contextul stării de alertă și ajung să fie amendați de forțele de ordine. S-a întâmplat și duminică, pe 25 octombrie a.c., când autoritățile locale au organizat un nou val de controale în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în mijloacele de transport în comun.

Verificările au avut loc în sistem integrat, la aceste activități participând polițiștii botoșăneni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

„Cu această ocazie, echipele de control au verificat 123 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă și 135 de mijloace de transport persoane, dintre care 55 mijloace de trasport public în comun, fiind legitimate aproximativ o mie de persoane. Polițiștii au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.500 de lei, 16 dintre acestea fiind aplicate de către polițiștii locali, iar 52 din totalul de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (n.r. – neutilizarea măștilor de protecție)”, a arătat Simona Pușcașu, din cadrul Compartimentului de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean.

Autoritățile recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse în această perioadă.

Polițiștii botoșăneni spun că vor fi în continuare la datorie, în toate zonele județului, și vor acționa pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
71 %
3.1kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...