vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTLa un pas de moarte din cauza ciupercilor

La un pas de moarte din cauza ciupercilor

Pofta de ciuperci era cât pe ce să îi fie fatală unui bărbat din judeţul Botoşani. În vârstă de 54 de ani, din Mileanca, acesta a ajuns la spital în stare gravă după ce a mâncat o mâncărică făcută din ciupercile culese chiar de el, din pădure.

Bărbatul le-a spus cadrelor medicale că nu era prima dată când făcea acest lucru şi nu părea că ciupercile culese să fi fost nocive. După ce a servit mâncarea, însă, acesta a început să se simtă tot mai rău. Din acest motiv a decis să apeleze la ajutorul cadrelor medicale şi, cu ajutorul unei rude, care l-a adus cu maşina personală la Urgențe, s-a prezentat la spital.

La scurt timp cadrele medicale s-au văzut nevoite să intervină cu medicaţia de urgenţă. Asta pentru că starea bărbatului continua să se agraveze. „Starea pacientului s-a agravat într-un timp foarte scurt. Valorile la analize scădeau în permanenţă. Frecvența cardiacă a scăzut rapid şi a fost nevoie inclusiv de tratament cu atropină. După aplicarea protocolului specific acesta a fost stabilizat”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
71 %
3.1kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...