spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTTânăr dat dispărut la scurt timp de la eliberarea din penitenciar

Tânăr dat dispărut la scurt timp de la eliberarea din penitenciar

Caz mai puțin obișnuit înregistrat de polițiștii botoșăneni. Eliberat din penitenciar, unde a executat o pedeapsă privativă de libertate, un tânăr din orașul Ștefănești a fost dat dispărut de rude, după ce acesta nu a mai ajuns la domiciliu.

Dispariția a fost anunțată chiar în cursul zilei de astăzi, 26 octombrie a.c., când polițiștii au fost sesizați că Sebastian Feraru (foto), în vârstă de 26 de ani, de loc din satul Bădiuți (Ștefănești) nu mai este de găsit. Potrivit rudelor, acesta s-a eliberat la data de 14 septembrie a.c. din Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, unde a executat o pedeapsă privativă de libertate, iar până în prezent nu a revenit la domiciliu.

Tânărul are o înălțime de 1,64 metri, aproximativ 60 kg, este brunet, are părul tuns scurt și ochii căprui. Nu prezintă semne particulare și de asemenea nu se cunoaște vestimentația persoanei la momentul dispariției.

În încercarea de a-l găsi, polițiștii au solicitat și sprijinul populației, pentru mediatizarea cazului existând și acordul rudelor. „Cetățenii ce pot oferi informații care să conducă la identificarea persoanei dispărute, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a precizat Simona Pușcașu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10.4 °
9.4 °
86 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...