joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTStații CFR și trenuri de călători verificate de polițiști

Stații CFR și trenuri de călători verificate de polițiști

Polițiștii de la transporturi au desfășurat o acțiune națională în trenurile de călători și stațiile de cale ferată pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID 19.

Astfel,în cursul zilei de miercuri, 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat, cu sprijinul jandarmilor și reprezentanților CFR Călători, în opt stații CFR și șase trenuri de pe raza județului Botoșani, urmărind modul în care sunt respectate măsurile de siguranță sanitară în rândul călătorilor.

„Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor, respectiv stațiile de cale ferată, peroane și săli de așteptare”, spun polițiștii.

Cu acest prilej, forțele de ordine au legitimat 18 persoane, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.040 lei. Dintre acestea, trei sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.

„Recomandăm tuturor persoanelor să păstreze distanțarea fizică și să poarte mască de protecție în trenuri, precum și în stațiile de cale ferată. De asemenea, este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Forțele ordine sunt la datorie pentru siguranța cetățenilor și vor aplica în continuare legea, în toate situațiile în care se va impune luarea măsurilor legale”, a arătat Simona Pușcașu, din cadrul Compartimentului de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...