vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAutoritățile intensifică acțiunile anti-Covid

Autoritățile intensifică acțiunile anti-Covid

Desfășurare de forțe în acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile și interdicțiile impuse în starea de alertă, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Ieri, peste 200 de polițiști, jandarmi și inspectori din celelalte instituții de control au organizat mai multe verificări în zonele în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale de alimentație publică, dar și în mijloacele de transport în comun.

„În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 100 de societăți comerciale, precum şi peste 100 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate, echipele de control au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.000 de lei. Dintre acestea, 42 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

În acest context, autoritățile au reamintit că există un telverde 0800.800.165, la care pot fi sesizate toate neregulile privind aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...