spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTAnchetă penală după un deces provocat de Covid

Anchetă penală după un deces provocat de Covid

Unul dintre primele decese puse pe seama Covid19 în judeţul Botoşani este în continuare anchetat de oamenii legii. Totul după ce familia îndoliată a făcut o plângere penală în urma decesului unui bărbat de 74 de ani. Acesta şi-a pierdut viaţa în luna aprilie din cauza noului coronavirus. Temutul virus l-ar fi căpătat chiar din spitalul în care se internase pentru a se face bine. Familia acuză că bărbatul, care a supravieţuit exploziei blocului de pe strada Primăverii, ce a avut loc în urmă cu câţiva ani, a fost, însă, răpus de un inamic invizibil, dar şi de indolenţa autorităţilor.

După ce au depus plângerea la poliţie, membrii familiei, în special fiica bărbatului, au solicitat şi deshumarea cadavrului. Aceştia au dorit efectuarea unei necropsii şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului şi dacă infecţia cu Covid a fost luată din spital. Această cerere a fost, însă, refuzată, pe motiv că nu se efectuează necropsii în cazul persoanelor decedate de Covid. În schimb poliţiştii adună mai multe documente, pentru a le trimite la Serviciul de Medicină Legală Iaşi. „Ancheta înaintează încetul cu încetul. Ni s-au cerut toate documentele medicale. De asemenea, au fost solicitate acte de la spital, de la medicul de familie, precum şi de la un centru de analize, unde a fost investigat. Toate aceste documente vor fi trimise la Iaşi, pentru a fi expertizate medico-legal”, a spus P.G., fiica celui decedat.

Simptome resimţite imediat după externare

Drama familiei a început la mijlocul lunii martie, când bărbatul, D.O., a făcut un computer tomograf. A reieşit că ar avea un cheag în vasele de sânge şi trebuia internat. Astfel, bărbatul a mers la spital pe 23 martie şi a fost internat pe Secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU). Pe 28 martie a fost externat, cu starea ameliorată, conform actelor medicale. Ceea ce nu s-a ştiut, însă, era că Secţia de cardiologie, la fel ca cea de neurologie, care este pe acelaşi etaj, fuseseră deja expuse cazurilor de coronavirus, în cadrul personalului medical.

Ulterior, bărbatul a început să se simtă rău, iar pe 4 aprilie a fost luat de ambulanţă şi transportat la spital. Acesta a fost purtat cu ambulanţa aproape cinci ore în miez de noapte, între Urgenţe şi Infecţioase, pentru analize şi verificări, medicii de la Infecţioase spunând că nu „are simptome şi nu prezintă patologie pentru Covid” şi poate fi internat în spital, unde a ajuns, din nou, pe Secţia de cardiologie.

Bărbatul a fost testat în aceeaşi zi, cu un test rapid, care a ieşit negativ, iar a doua zi testul a ieşit pozitiv. Din acest motiv, cadrele medicale au decis transferul acestuia pe secţia Medicală I a SJU, considerată secţie de bolnavi cu suspiciune de coronavirus.

„Discutam cu el la telefon în fiecare zi”

Timp de aproape o zi, însă, nimeni nu i-ar fi făcut nimic. „Discutam cu el la telefon în fiecare zi. Suna tot timpul. Pe 5 aprilie a fost testat din nou pentru Covid şi ulterior, luni, a fost mutat pe Medicală. Se plângea că respiră mai greu de când este pe secţia de medicală, că nu îi mai ajunge oxigenul. El era deja cu o mască de oxigen. Mi-a spus că a fost mutat pentru că e suspect şi să sun la asistentă să îi dea drumul la mai mult oxigen. Eu, unde să sun? M-am apucat să sun tot spitalul, nu răspunde nimeni la telefon nicăieri. În cele din urmă m-a sunat el şi mi-a spus că a fost o asistentă şi i-a dat drumul la oxigen mai tare. A doua zi dimineaţă l-am întrebat ce tratament i-au făcut, ce i-au spus şi a zis că nu a mai venit nimeni să îl vadă după aceea”, a povestit P.G. fiica bărbatului.

După acel apel, la câteva ore a venit un altul, de la bărbat. Acesta îi cerea ajutorul fiicei lui, pentru că nu mai putea să respire. Femeia a început să sune iar disperată peste tot, fără însă vreo şansă de izbândă. A aflat, după ore întregi de agonie, de la alte persoane, că tatăl ei era internat pe Secţia de reanimare.

Anchetă întârziată a DSP

Fusese deja intubat, cum avea ulterior să afle, după ce a sunat şi pe Secţia de Reanimare. De altfel, singurul loc unde personalul i-a răspuns la telefon şi i-a dat detalii. „A fost confirmat cu Covid19 joi, pe 9, dar nouă nu ne-a spus nimeni nimic. Abia pe 13 am fost sunaţi de medicul de gardă, că tata a decedat”, a mai spus fiica bărbatului. „Abia când l-am şi înmormântat pe tata, m-au sunat de la DSP că ei vor să facă anchetă epidemiologică. Pe noi ne-a pus în izolare medicul de pe secţie de acolo. A spus că tata e suspect şi ar fi bine să stăm în casă. Cam asta a fost ce au făcut ei legat de familie şi ancheta epidemiologică”, a mai spus femeia.

„L-am înmormântat într-un sac şi vrem să ştim din vina cui”

Îndurerată de vestea primită, dar şi şocată de modul în care a fost tratat cazul pe tot parcursul lui, femeia a depus o plângere penală, fiind convinsă că tatăl ei a luat virusul din spital. „El a stat de patru luni în casă. De unde să ia virusul. După ce s-a externat a început să se simtă mai rău şi nu putea să respire bine. Am cerut şi eu să mi se spună, să mă lămurească cineva. De ce nu ne-a anunţat DSP că există cazuri suspecte în rândul personalului? Nu l-a omorât 11 ani de zile diabetul, a supravieţuit exploziei blocului şi l-a omorât un virus luat din spital. Eu sunt conştientă că nu îl mai putem aduce înapoi. Dar iată că a trecut de acum jumătate de an şi nici măcar nu ştim ce s-a întâmplat. L-am înmormântat într-un sac, fără să ne putem măcar lua rămas bun de la el şi vrem să ştim din vina cui”, a spus femeia.

Autopsii la decesele de Covid aprobate doar în condiţii speciale

Pandemia de coronavirus a schimbat şi procedurile privind autopsia anatomopatologică a unui cadavru. Potrivit noului protocol, autopsiile în cazurile pacienţilor confirmaţi cu COVID-19 vor mai putea fi efectuate doar în scop ştiinţific.

În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării se confirmă diagnosticul de infecţie cu noul coronavirus, evoluţia fiind urmată de deces, autopsia anatomopatologică a cadavrului pentru a confirma/preciza sau completa diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator (teste specifice) nu mai este necesară şi este de evitat din cauza riscurilor de transmitere a bolii infectocontagioase – prevede protocolul privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, aprobat prin ordin de ministru şi publicat în primăvară în Monitorul Oficial.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10.4 °
9.4 °
86 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...