Povestea vorbei – Rufele murdare se spală în familie

0

În 1664 avea să fie publicat, în Franța, volumul „Cugetări sau sentințe și maxime morale”, avându-l ca autor pe François VI duce de Rochefoucauld, cunoscut mai ales ca „la Rochefoucauld”. Se consideră că acest volum de maxime a introdus aforismul în literatura franceză. Una dintre aceste maxime este următoarea: „Ridicolul dezonorează mai mult decât dezonoarea însăși”. Plecând de la acest aforism, vine întrebarea retorică, de la care voi construi acest articol: de ce unii oameni cad voluntar în ridicol în fața publicului? Știm cu toții, mulți dintre noi am folosit expresia, că rufele murdare se spală în familie, înțelegând prin aceasta că reglarea unor conturi, a unor conflicte, este bine să se facă departe de ochii publicului, în familie sau în anturajul intim. Ca în cazul altor expresii, la care m-am referit în articolele anterioare, există mai multe versiuni despre originea expresiei. Se pare, totuși, că ea a apărut în Franța secolului al XVIII-lea, „secolul Luminilor”, paternitatea revenindu-i marelui scriitor și filosof Voltaire. Nevoit să părăsească Franța, din cauza scrierilor și afirmațiilor sale incomode va fi primit la curtea din Potsdam, în celebrul palat Sansoucci, de către regele prusac Frederic al II-lea, supranumit cel Mare. Doar trei ani rezistă prietenia dintre cei doi, iar Voltaire părăsește Prusia, dar continuă să corespondeze cu fostul său protector, adept al ideilor iluministe. Printre altele, regele îi trimitea lui Voltaire poeme creații proprii, pentru ca scriitorul să se pronunțe asupra lor. Referindu-se la acest lucru, într-una din scrisorile sale, Voltaire afirma: „Prietenul meu, într-o altă vreme. Iată regele care-mi trimite rufele sale murdare ca să i le înălbesc”. Mai târziu, Napoleon Bonaparte a folosit o formulare similară, în 1815, după evadarea sa de pe insula Elba, referindu-se la conflictele din interiorul numeroasei sale familii, multe dintre acestea ajunse la urechile opiniei publice, dintre frații și surorile sale, dar și dintre aceștia și el: „există povești care fac necesară spălarea rufelor murdare doar în familie”. După celebrul Napoleon, la fel de celebrul scriitor francez Honoré de Balzac, avea să se refere la faptul că anumite povești sau întâmplări, prea personale sau sensibile, nu sunt destinate a fi despachetate în public. În 1833 avea să-i fie publicat romanul „Eugénie Grandet”, în timpul elaborării căruia îi vine ideea conceperii proiectului „Comediei Umane”, motiv pentru care va rescrie o a doua ediție, schimbând numele unor personaje pentru a putea încadra romanul în ampla frescă preconizată. În ediția din 1833, apare la un moment dat afirmația „această rufă murdară ar trebui spălată doar în familie”, iar din acest moment expresia s-a răspândit cu repeziciune. A devenit proverb francez, iar din 1867 expresia este preluată și de către englezi. De fapt, înainte de indispensabila noastră mașină de spălat automată, prezentă în aproape toate gospodăriile, rufele murdare se spălau la spălătoria comunală. În spațiul românesc, la sate, acest lucru se petrecea, de regulă, în albiile râurilor și pârâurilor, fie la vâltoare, precum în Maramureș, fie frecându-le de pietrele râului, în zonele de munte, fie folosind mangalăul sau zolitorul , precum în Moldova (copil fiind, am avut ocazia să o văd pe bunica mea folosind acest obiect dreptunghiular, din lemn, cu suprafața încrețită, rufele fiind frecate de el până se curățau). Revenind la perioada de dinaintea mașinii de spălat, femeile profitau de ocazia spălării rufelor pentru a socializa și a se pune la curent cu bârfele din localitate, nu de multe ori expunând secrete din propria familie, cel mai vizat de bârfe fiind chiar soțul. Se poate însă ca originea expresiei să plece de la ironiile cu care era întâmpinată femeia ale cărei rufe erau foarte murdare sau murdăria avea un anumit specific, dând naștere glumelor celorlalți. De aceea, e de preferat ca rufele murdare să fie spălate în familie!

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

François de la Rochefoucauld

(1616-1680), părintele aforismului

La masa rotundă, pictură din 1850, avându-l în centru pe regele prusac Frederic cel Mare, în palatul Sansoucci, alături de invitații săi, personalități științifice și literare. Al doilea din stânga regelui, discutând chiar cu acesta, este Voltaire

Napoleon I în biroul său de lucru. Tablou din 1812

Balzac la vârsta de 43 de ani. Daguerreotype făcut în 1842

Interiorul unei spălătorii comunale din Franța, conservat la o stare apropiată de cea originală, din 1843

Deja ai votat!
se încarcă...