luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTAcțiune a polițiștilor TF în trenuri și stații CFR

Acțiune a polițiștilor TF în trenuri și stații CFR

Acțiune în forță organizată de polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani. S-a întâmplat miercuri, pe 4 noiembrie a.c., când polițiștii TF au descins în stațiile CFR, dar și în cele câteva trenuri care mai pleacă din Botoșani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea faptelor ilicite, dar și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în stațiile de cale ferată, trenurile de călători și la trecerile la nivel cu calea ferată.

„Cu ocazia acțiunii au fost oferite recomandări cetățenilor cu privire la modul în care pot evita să devină victimele infracțiunilor de furt în aceste zone, precum și cu privire la respectarea prevederilor legale aflate în vigoare”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare toatală de peste 1.000 de lei. „Dintre acestea, o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor legii privind ordinea și liniștea publică, iar trei sancțiuni au fost pentru abateri la regimul rutier”, a adăugat Delia Nenișcu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.6 ° C
22.6 °
16.6 °
61 %
1.3kmh
2 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
30 °
J
24 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...