luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTBătrână găsită carbonizată în uşa casei

Bătrână găsită carbonizată în uşa casei

O bătrână din Botoșani a avut parte de un sfârşit cumplit miercuri după-amiază. În vârstă de 86 de ani, femeia a fost găsită carbonizată în propria gospodărie din Vorniceni.

Aceasta era căzută la doar câţiva paşi de uşa de la casă, care ar fi putut însemna salvarea ei. Femeia a fost surpinsă de flăcările puternice care au izbucnit în camera în care se odihnea pe un pat. Aceasta a făcut focul în sobă, iar din cauza căldurii degajate şi a efectului termic, s-au aprins câteva lucruri puse de femeie pe sobă.

În scurt timp întreaga încăpere a fost cuprinsă de fum şi flăcări puternice. Femeia a reuşit să se târască până pe holul care desparte cele două camere ale casei, însă, din cauza fumului gros şi-a pierdut cunoştinţa când mai avea câţiva paşi şi ieşea din casă. Vecinii au observat flăcările şi au sunat la 112. În scurt timp la faţa locului au ajuns echipaje de pompieri şi de la ambulanţă. Vecinii au scos trupul femeii, care însă era deja mult prea afectat de flăcări. Pompierii au stins repede flăcările, care ameninţau să se extindă la restul casei. “Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta într-o camera si hol. Cel mai probabil incendiul s-a produs după ce mai multe materiale textile lăsate pe soba încinsă s-au aprins.”, a precizat ofiţerul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.

Cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bătrână.  „La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical de la Săveni, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic. Persoana a fost scoasă carbonizată din interior şi a fost declarat decesul”, a precizat medicul Bogdan Ursu, coordonator în cadrul dispeceratului SJA-ISU.

Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei, care a declanşat o anchetă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
32.7 ° C
32.7 °
31.1 °
37 %
3.8kmh
1 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
29 °
J
23 °
vin
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Astăzi, în Parlament, noul guvern își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri care trebuie să reducă deficitul țării. Urgența este dată de faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...