Controale în serie făcute de autorități. Amenzi pentru încălcarea restricțiilor

0

Polițiștii botoșăneni continuă acțiunile pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), în ultimele 24 de ore, pe raza întregului județ au fost organizate 11 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 234 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate și 141 de mijloace de transport în comun.

Echipele de control, din care au făcut parte și jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au aplicat 139 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 31.000 de lei. „Dintre acestea, 99 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 26 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea în afara locuinței, după ora 23”, a arătat Delia Nenișcu, ăurtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, în intervalul orar 23-5, cu excepția situațiilor menționate în mod expres în actul normativ.

„Vă recomandăm să respectați măsurile impuse de autorități privind portul măștii, regulile de distanțare socială, precum și restricțiile de circulație”, este sfatul polițiștilor, care spun că acțiunile de control vor continua pe toată perioada în care a fost instituită starea de alertă.

 

Deja ai votat!
se încarcă...