spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTChef spart cu poliția. Administratorul barului amendat cu 2.000 de lei

Chef spart cu poliția. Administratorul barului amendat cu 2.000 de lei

O petrecere privată organizată într-un bar din satul Bădiuți – Ștefănești a fost oprită cu poliția. Cei 25 de petrecăreți au fost trimiși acasă, iar administratorul barului a fost amendat de polițiști cu 2.000 de lei.

Cheful, care a avut loc luni seară cu ocazia unui botez, a fost „spart” după ce polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați cu privire la faptul că într-un local privat are loc o petrecere la care participă mai multe persoane. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că într-un local public de pe raza localității Bădiuți are loc un eveniment privat la care participă aproximativ 25 de persoane. Administratorul localului a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, iar evenimentul a fost înterupt”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine, împreună cu inspectori din celelalte instituții de control, au acționat din nou pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, au fost organizate 11 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 119 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, dar și 102 mijloace de transport în comun. „Echipele de control au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei, dintre acestea, 53 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 27 de sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea”, a explicat Delia Nenișcu.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...