spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBiserica Vovidenia, în sărbătoare

Biserica Vovidenia, în sărbătoare

Biserica Vovidenia îşi va serba hramul pe 21 noiembrie, de marea sărbătoare a ortodoxiei, Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

Mâine, 20 noiembrie, începând cu ora 17:00, creștinii sunt așteptați la Vecernia Mare și Slujba Litiei, cu participarea unui sobor de preoți.

Sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 7:30, va începe slujba Utreniei, iar la ora 9:20 va fi oficiată Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie va fi oficiată slujba de pomenire a ctitorilor, slujitorilor și credincioșilor Bisericii Vovidenia, adormiți în Domnul.

Potrivit tradiţiei, din partea parohiei au fost pregătite 800 de pachete pentru creștini, care vor fi împărțite în ziua hramului, cu respectarea tuturor normelor sanitare.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...