spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPrins cu droguri la frontieră

Prins cu droguri la frontieră

A plecat spre casă cu droguri în bagaje, dar a fost prins de polițiștii de frontieră botoșăneni. Este cazul unui tânăr în vârstă de 18 ani, din Republica Moldova, care s-a prezentat ieri la prânz în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca pentru efectuarea formalităților de control.

Tânărul era pasager într-un autocar ce efectua o cursă regulată pe ruta Praga – Chişinău, iar în momentul în care i s-au solicitat documentele de identitate a scos o borsetă cu documente. Doar că la vederea acesteia, polițistul de frontieră i-a cerut-o pentru control. Așa s-a descoperit, în interiorul borsetei, un pachet din staniol în care se afla o substanță verde oliv, cu miros înțepător, posibil cannabis, care cântărea circa două grame. Luat la întrebări, tânărul a susținut că a cumpărat drogurile de pe teritoriul României pentru consum propriu.

Polițiștii de frontieră au sesizat Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate pentru efectuarea cercetărilor, ancheta derulându-se cu tânărul în stare de libertate. Acuzat de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, tânărul s-a ales cu un dosar penal, dar și-a continuat călătoria spre casă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...