spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTDescinderile DNA Suceava vizează și un sediu din Botoșani

Descinderile DNA Suceava vizează și un sediu din Botoșani

Descinderile organizate astăzi de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava vizează și un sediu din Botoșani. În total, anchetatorii au organizat 67 de percheziții.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracţional organizat, presupus săvârşite în perioada 2018-2020”, se arată într-un comunicat DNA.

În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de un dosar care vizează activitatea unor angajați de la Înmatriculări și permise Suceava și angajații de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, pe linie de obținere de permise auto și înmatriculări în mod fraudulos contra unor sume de bani, “mari, multe și în timp”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...