spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTElevii din municipiul Botoşani vor primi burse majorate

Elevii din municipiul Botoşani vor primi burse majorate

Bursele pentru elevii din municipiul Botoşani, pentru anul şcolar 2020 – 2021, au fost majorate. În şedinţa de astăzi a Consiliului Municipal, aleşii locali au dezbătut şi proiectul privind aprobarea  cuantumului şi numărului de burse. Cuantumul propus pentru acestea era de 150 de lei (performanţă), 120 de lei (merit), 105 de lei (studiu) şi 90 de lei (socială).

Înainte de vot, Ada Macovei a prezentat amendamentul înaintat de cei nouă consilieri liberali din deliberativul local. Prin amendament s-a propus ca bursele să aibă valorile de 300 de lei (performanţă), 250 de lei (merit), 200 de lei (studiu) şi 300 de lei (socială).  „Fac un apel la toţi consilierii locali, mai ales la cei care au pregătit elevi olimpici şi care au avut copii olimpici sau ştiu ce înseamnă munca unui copil pentru a obţine performanţe, dar şi cei care sunt empatici şi altruişti şi care înţeleg ce înseamnă să ai un copil cu astm, cu sida, cu TBC sau cu ale probleme grave sau cu probleme financiare deosebite şi care totuşi obţine rezultate şi performanţe şcolare. Vă rog să fiţi de acord cu majorarea cuantumului burselor şcolare, pentru că sunt mai puţine ca în anii precedenţi şi de asemenea, raportat la populaţia şcolară a municipiului sunt aproape nesemnificative”, a spus Ada Macovei.

Viceprimarul Bogdan Buhăianu a întrebat dacă consilierii liberali au calculat impactul financiar şi au identificat sursa pentru acoperirea acestei majorări.

În discuţii a intervenit Raluca Curelariu, de la USR – PLUS, care a explicat că a fost modificată modalitatea de decontare a transportului elevilor. „Hotărârea de Guvern care prevedea ca jumătate din valoarea abonamentului pentru transport elevilor să fie decontată de către municipalitate a fost modificată, astfel încât banii pe care în momentul acesta îi folosim pentru decontarea transportului în comun al elevilor îi putem foarte bine folosi pentru majorarea burselor. Ministerul Educaţiei a preluat această cheltuială, drept pentru care, da, avem bani în buget pentru creşterea burselor”, a precizat Raluca Curelariu.

Şi Daniel Botezatu a apreciat că majorarea cuantumului burselor va avea un impactul pozitiv asupra comunităţii şcolare din municipiu.

Proiectul a întrunit 22 de voturi pentru, Bogdan Buhăianu abţinându-se de la vot.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...