Locuințe salvate de pompieri

Neglijența se plătește scump. Două familii – una din municipiul Dorohoi, iar cealaltă din orașul Flămânzi – au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului pentru că nu şi-au curăţat coşul de funingine ori nu l-au reparat. Pompierii militari au intervenit prompt, reuşind să stingă incendiile înainte ca acestea să producă pagube materiale însemnate. Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.

În acest context, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești.

Pentru preîntâmpinarea acestor situații, coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate şi autorizate.

De asemenea, în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile.

Totodată, coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

 

Deja ai votat!