spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTUtilajele pentru deszăpezirea drumurilor județene, pregătite de intervenție

Utilajele pentru deszăpezirea drumurilor județene, pregătite de intervenție

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani, aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Botoșani, a dat ordinul de începere a sezonului de deszăpezire pe sectoarele de drum pe care le are în administrare. „A trecut deja prima săptămână din decembrie și este imperios necesar ca firmele care au câștigat licitațiile de deszăpezire pe drumurile județene să fie pregătite pentru a interveni în fiecare moment. Deja am avut precipitații sub formă de lapoviță și chiar ninsoare, iar temperaturile scăzute prognozate pentru zilele viitoare pot favoriza apariția poleiului, iar utilajele trebuie să intervină repede și eficient pentru a nu avea evenimente nedorite”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele CJ Botoșani.

Astfel, începând de astăzi dimineață, în fiecare bază – Botoșani, Dorohoi, Săveni și Trușești – sunt pregătite să intervină câte patru mașini cu lamă și răspânditor de material antiderapant. De asemenea, în fiecare bază există și câte un utilaj care să încarce materialul antiderapant.

„Avem stocul necesar de material antiderapant pentru a face față provocărilor iernii. Contractele de deszăpezire au fost semnate în timp util și pot afirma fără nicio reținere că, pe drumurile județene, iarna nu ne ia pe nepregătite”, a mai spus vicepreședintele Birta.

În urma licitației care s-a ținut în acest an s-a stabilit ca deszăpezirea pe bazele 1 și 3, Botoșani și Săveni, să fie asigurată de asocierea formată din Construct Com și Clean Prest Activ. Pe baza 4 Trușești de Cornell’s Floor, iar pe baza 2 Dorohoi de Mineral Com.

Valoarea deszăpezirii drumurilor județene pentru toată iarnă este estimată la aproximativ 10 milioane de lei.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, tot astăzi, o avertizare meteo pentru întreaga țară. Dacă în unele zone vor fi ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului, în celelalte se vor semnala precipitații mixte și polei. Prognoza meteo a fost emisă pentru intervalul luni, ora 14:00 – marți, ora 10:00. În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă. Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm. Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită. În Moldova și Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță. În sudul și sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.3 °
11 °
88 %
4.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...