spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTRecord de vaccinuri antigripale la Botoșani

Record de vaccinuri antigripale la Botoșani

Frica de Covid a făcut ca botoşănenii să se vaccineze antigripal mai mult decât în oricare alt an. Astfel, peste 25.000 de doze de vaccin gripal au fost deja trimise în teritoriu de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, în cea ce este deja cea mai mare campanie de vaccinare antigripală din ultimul deceniu.

Cererea este tot mai mare la medicii de familie, la fel şi în farmacii, iar Botoşaniul a solicitat nu mai puţin de 60.000 de doze, un record absolut. „Până în prezent au fost deja primite de la Bucureşti 29.120 de doze de vaccin gripal. Din acestea, 25.032 au fost distribuite către medicii de familie, iar la DSP au rămas 4.088 de doze. Din acestea, 1.900 mai trebuie ridicate de medicii de familie, iar 2.188 de doze sunt pentru copiii între 6 luni şi 3 ani. Noi aşteptăm noi tranşe, pentru că este cerere din partea populaţiei”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Anul acesta autorităţile sanitare au cerut un număr record de doze, mai mult decât dublul anului trecut. De asemenea, anul acesta au ajuns şi cel mai devreme din ultimii ani la Botoşani. Acesta este un semn că autorităţile de la Bucureşti speră într-o imunizare cât mai mare a populaţiei împotriva gripei. „Vaccinarea antigripală nu va proteja împotriva Covid-19, însă are multe alte avantaje importante. Astfel, s-a demonstrat că vaccinurile gripale reduc riscul îmbolnăvirii, spitalizării şi decesului. De asemenea, în această toamnă, vaccinarea antigripală este mai importantă ca niciodată deoarece va reduce riscul de a contacta virusul gripal, dar şi pentru a ajuta la conservarea resurselor potenţiale de îngrijire a sănătăţii”, a mai spus directorul DSP Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...