Acuzat de tentativă de omor la 17 ani

0
procesul se va judeca la Tribunalul Botoșani

Acuzații grave pentru un adolescent în vârstă de 17 ani din comuna Rădăuți Prut. Implicat într-o altercație în urmă cu circa patru luni, I.A.I. a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru tentativă de omor și violare de domiciliu.

„S-a reţinut că, în data de 23 august a.c., în jurul orei 04.45, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa unui alt tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Coțușca, pe care l-a înjunghiat cu un cuţit, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa”, au precizat procurorii.

Rănit în braț și în abdomen, celălalt tânăr a fost transportat la spital, fiind supus unei intervenții chirurgicale, medicii reușind să-l salveze. După comiterea faptei, adolescentul a părăsit locuința victimei, fiind depistat în scurt timp, de către polițiști, pe terasa unui bar de pe raza localității de domiciliu. Ridicat pentru cercetări, I.A.I. a fost plasat în arest la domiciliu.

 

Deja ai votat!
se încarcă...