Distracție cu petarde oprită de jandarmi

0

Un tânăr care se ,,distra” folosind petarde, deranjând liniștea locatarilor de la blocurile din apropiere, a fost surprins în flagrant, ieri după-amiază, de un echipaj de jandarmi. Incidentul s-a petrecut în municipiiul Botoșani, pe strada Adrian Adamiu, iar distracția l-a costat pe tânăr 200 de lei, aceasta fiind amenda contravențională pe care i-au aplicat-o jandarmii pentru tulburarea liniștii publice.

„Tânărul știa că obiectele pirotehnice din această categorie pot fi folosite în mod legal, tot timpul anului, de către persoanele cu vârsta de peste 18 ani, dar ceea ce nu luase la cunoștință era faptul că pot fi utilizate de fermieri sau vânători doar în scopul îndepărtării animalelor agresive sau animalelor sălbatice, la distanță de oameni și zone aglomerate, deci în niciun caz pentru divertisment, în apropierea locuințelor”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Potrivit legii privind regimul materiilor explozive, orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.

„Recomandăm părinților să nu le permită copiilor să folosească obiecte pirotehnice, nici chiar a celor din categoriile permise de lege, deoarece reprezintă, în primul rând, un risc pentru sănătate în cazul folosirii necorespunzătoare a acestora”, a adăugat Dan Izotov.

 

Deja ai votat!
se încarcă...