sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTAccident într-o intersecţie cu semaforul defect

Accident într-o intersecţie cu semaforul defect

Una din intersecţiile care au provocat cele mai multe accidente din ultima perioadă a provocat din nou pagube, marţi seară. Două autoturisme au fost serios avariate după o neacordare de prioritate.

Un autoturism marca Ford, care circula pe Calea Naţională spre ieşirea din oraş, a fost lovit în partea din stânga faţă de un SUV marca Nissan, care circula pe strada Petru Rareş.

Impactul a fost unul puternic, autoturismul Ford fiind întors la 90 de grade de pe traiectoria pe care circula.

Deşi preăzută cu semafoare, intersecţia extrem de circulată pe tot parcursul zilei, nu a mai beneficiat de acestea de aproape două săptămâni. Din acest motiv şi al traficului intens în zonă, cozile de maşini sunt la ordinea zilei în acea intersecţie.

Foto: Daniel Dulgheriu / Radar Botosani

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
15.6 ° C
15.6 °
15 °
86 %
1.5kmh
69 %
S
31 °
D
29 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...