Accident provocat de un căruţaş aproape de comă alcoolică

0

Un căruţaş aproape de comă alcoolică a provocat un accident căruia tot el i-a căzut victimă. Acesta a ieşit în faţa unei maşini, iar atelajul în care se afla a fost pur şi simplu spulberat.

Totul s-a petrecut sâmbătă seară, în satul Poiana, din Flămânzi. Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa pe strada General Mihai Cucu din Flămânzi. La un moment dat, în faţa maşinii a apărut o căruţă, condusă de un bărbat de 42 de ani, care a intrat pe drumul principal fără să se asigure. În realitate, martorii spun că atelajul era condus mai mult de cal, bărbatul fiind într-o stare de ebrietate vecină cu coma.
În urma coliziunii atelajul a fost pur şi simplu spulberat, iar căruţaşul a fost aruncat într-un şanţ de pe marginea drumului. La faţa locului au ajuns mai mulţi săteni, dar şi un echipaj de poliţie, care i-a acordat acestuia primul ajutor şi a solicitat intervenţia unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

Bărbatul era atât de beat, că până la sosirea ambulanţei a adormit pe marginea drumului. Acesta a fost ulterior preluat de cadrele medicale. „Pacientul era într-o avansată stare de ebrietate. Acesta prezenta mai multe plăgi escoriate şi o fractură de antebraţ drept. A fost stabilizat şi transportat la Urgenţe”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, care a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. „Bărbatul din atelaj nu avea îmbrăcăminte sau elemente fluorescent reflectorizante şi nu a acordat prioritate de trecere autoturismului. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Deja ai votat!
se încarcă...