spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTDaruri din suflet pentru două familii nevoiașe

Daruri din suflet pentru două familii nevoiașe

Clădește în suflet o bucurie – acesta  este deviza celor care au ales, astăzi, să ajute persoane mai puțin norocoase, dar cu suflet mare. Solidaritatea a unit deopotrivă membrii și conducerea Sindicatului „Novo Legis” într-o acțiune umanitară pentru a aduce un zâmbet sincer și cald pe chipul a două familii din mediul rural.

Deși locuiesc în case sărăcăcioase, fără curent sau căldură, veghează ca o lumină în căminul acestora medaliile și rezultatele excepționale ale copiilor la diverse olimpiade și competiții. Pentru unii o obișnuință, internetul care le asigură accesul la învățământ este pentru copiii acestor familii o mare nevoie. Pentru a reuși să învețe, aceștia stau într-o singură cameră și conectează singura tabletă la o baterie.

„Frumoși, modești, ambițioși, sunt o inspirație pentru noi toți, trezind în sufletele celor care au fost prezenți astăzi sentimentul mulțumirii, dar și a datoriei față de omenia pe care aceste familii le-a demonstrat”, a subliniat Răzvan Chilărașu, președintele Sindicatului Novo Legis din Penitenciaul Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...